Motivul pentru care un copil are un comportament considerat nepotrivit de adult ascunde, de cele mai multe ori, o altă explicaţie decât răsfăţul, conform unei teorii recente.
Fie că cel mic cerşeşte atenţia părinţilor, vrea să se joace, îl supără ceva sau nu înţelege un anumit lucru, părinţii sunt cei care ar trebui să realizeze faptul că pedeapsa nu educă, indiferent de metoda de coerciţie aleasă, ci complică şi mai mult lucrurile.
Cu cât un copil dovedeşte un comportament mai dificil sau mai agresiv, cu atât mai mult are nevoie de atenţia şi înţelegerea părinţilor, nu să fie pus la colţ şi certat, atrage atenţia psihologul Naomi Aldort, autoare a cărţii „Raising Our Children, Raising Ourselves“ (Ne educăm copiii, ne educăm pe noi înşine). „Nu există copii care nu se comportă aşa cum trebuie, ci copii care fac ceea ce pot, dar pe care noi nu-i înţelegem“, mai spune Aldort, opinie împărtăşită de tot mai mulţi psihologi specializaţi în psihologia copilului, printre care şi Laura Markham. Copiii învaţă înregistrând ceea ce văd la ceilalţi, iar părinţii reprezintă prima şi cea mai sigură sursă de informaţii, primele modele pe care le urmează.
Aşa că atunci când părinţii recurg la pedepse corporale, la ţipete sau mustrări frecvente, inclusiv la pedepse pe care le consideră o alegere blândă, cum este trimiterea copilului la el în cameră pentru o anumită perioadă de timp sau îl pun la colţ, nu fac decât să le ofere un exemplu de comportament agresiv, pe care îl vor adopta.
Chiar şi atunci când copilului i se spune că este trimis singur la el în cameră pentru că a greşit, acesta primeşte mesajul că este abandonat şi îndepărat, lăsat singur cu temerile şi nesiguranţele sale, chiar de către cel care ar trebui să-l înveţe cum să se descurce cu problemele şi emoţiile care îl stăpânesc. Psihologul Laura Markham crede că această pedeapsă în vogă printre părinţii zilelor noastre ar trebui înlocuită cu o perioadă în care părintele să încerce să descopere, alături de copil, problema din spatele unui anumit tip de comportament. Markham avertizează că excluderea pedepselor nu echivalează cu renunţarea la a impune limite copiilor, care înseamnă cu totul altceva. „Copiii trebuie să înţeleagă faptul că nu au voie să fugă în mijlocul străzii, că nu este în regulă să lovească alţi copii sau să facă pipi pe covor, dar acestea sunt limite, nu pedepse.
Totuşi, părinţii nu ştiu cum să impună astfel de limite şi presupun că trebuie să le dea o lecţie odraslelor, aşa că îi pedepsesc, la fel cum au înţeles şi ei de la părinţii lor“. Pe de altă parte, studii recente susţin că pedepsirea copiilor nu face decât să înrăutăţească un comportament negativ, pentru că pedepsele dezvoltă furie şi o atitudine defensivă. Copiii învaţă, totuşi, să mintă ca să nu fie prinşi, să evite pedeapsa. De asemenea, pedepsele nu fac decât să-i îndepărteze pe copii de părinţi şi să scadă influenţa pe care adultul o are asupra copilului. Este mai uşor şi la îndemână să pedepseşti decât să găseşti timpul şi răbdarea necesare pentru a trata corect educaţia copilului, admite Markham, dar părinţii ar trebui să înţeleagă că sunt direct responsabili de felul în care ajung copiii lor să se comporte. Markham a oferit pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţii care vor să renunţe la pedeapsă în relaţia cu copiii:
1. Părinţii sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu copiii. Aceasta este prima regulă pentru ca şi cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile emoţii. Părinţii trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate mereu copilului că este furios, reacţionând agresiv, aceasta fiind o atitudine care nu face decât să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte.
2. Emoţiile trebuie tratate cu atenţie şi respect. Copiii nu-şi pot stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de adrenalină, de hormoni, aşa că părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi descarce supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci când copilul este recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi încercaţi să-i explicaţi că v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră (dacă a minţit, a vorbit urât sau s-a răstit la părinte), explică Markham.
3. Repetiţia sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei, metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani de viaţă, de la felul în care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale, să-şi facă temele etc. Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi „structura“ pe care se clădesc aspecte mult mai importante. Din nou, răbdarea este esenţială în ceea ce-l priveşte pe adult.
Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este ca aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe copil, chiar dacă presupune ca părintele să găsească o metodă prin care să transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe dinţi sau despre făcut ordine în cameră. 4. Încercaţi să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă. Nu uitaţi că un copil are tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit.
De aceea, părintele trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi să-l înţeleagă.
O abordare de tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că nu trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în dumneavoastră o persoană la care poate apela şi unde va găsi înţelegere.
Când îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi nivel, să vă uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca măcar să-i aruncaţi o privire.
Când copilul plânge, ţipă sau nu vrea să vorbească este indicat ca părintele să-i explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează.
5. Limitele se impun prin oferirea constantă de explicaţii. Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Nu este suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mâna etc.
Fiecare interdicţie trebuie să fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru că… etc. Cu cât înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai dispuşi să le accepte.
6. Nu uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi legitime a copilului. Copilul are un motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă îngrozitor? Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, poate că a strâns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin plâns. Dacă descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de răsfăţ sau obrăznicie.
7. Nu este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună copiilor mai des „DA“, pentru că aproape întotdeauna apare cuvântul „NU“ în relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în cameră“, poate fi un exemplu.
8. Rezervaţi un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon mobil, televizor, laptop) şi timp de măcar 20 de minute încercaţi să vă dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să faceţi împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui. Copiii obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc să-şi exprime mai bine emoţiile.
9. Părinţii trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe din ele. Un părinte care se simte vinovat nu poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există "prea târziu" când un părinte vrea să repare greşelile pe care realizează că le face.
10. Când părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci este momentul perfect să le arate copiilor cât de mult îi iubesc. Iubirea necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă regulă de creştere şi educare a copiilor.
Sursa
Educa fara sa pedepsesti
Educatie fara pedeapsa!
Ramai intodeauna calma si fii pregatita sa te repeti. Repetitia si consecventa sunt reguli de aur cand vine vorba despre copiii mici.
Daca sunt obositi sau flamanzi, vor avea motive in plus sa fie maraiti.
Fii un bun exemplu. Vrei ca cel mic sa invete sa spuna “te rog” si “multumesc”? Atunci asigura-te ca cel mic te vede pe tine facand asta de fiecare data cand este cazul, mai ales cand interactionezi cu el. Vrei sa ramana calm cand lucrurile nu merg conform planului? Procedeaza si tu la fel, mai ales cand piticul este prin preaja si te poate studia in voie.
Nu lasa “spatii goale”. Daca-i spui unui copil mic sa nu faca ceva, nu inseamna de fiecare data ca ei isi vor redirectiona atentia catre altceva ce tu consideri a fi potrivit de facut (de cele mai multe ori, mereu refuzati, se vor simti frustrati si vor face o criza, un tantrum)
Ofera optiuni rezonabile cand ii interzici unui copil sa faca un lucru care-ti displace. Daca piticul detine ceva ce nu ti-ai dori sa aiba, ia-i-l din manuta, insa ofera-i, in schimb, o jucarie (si fa sa dispara obiectul incriminant din raza vederii).
Parintii trebuie incurajati sa spuna “da” cat de des posibil. Daca cel mic isi doreste ceva ce nu poate si nu trebuie sa fie oferit unui copil de varsta lui, incearca sa gasesti ceva potrivit varstei sale.
Ofera-i posibilitatea sa aleaga. Incepe prin alegeri simple cand e mic si lasa-i libertati mai mari pe masura ce creste.
Scopul este sa crestem adulti responsabili care sa stie sa faca alegeri bune. Nu vor stii cum sa aleaga ce e bine pentru ei in mod miraculos, ci invatand sa faca alegeri de tot felul de-a lungul vietii.
Unui copil de 2-3 ani ii puteti lasa optiunea de a alege sa mearga la culcare in brate sau pe picioarele sale, iar unuia mai mare, cu ce haine sa se imbrace la scoala in ziua respectiva. In situatii dificile, cand copiii evita sau nu sunt capabili sa aleaga, decide in locul lor
Fiecare parinte are stilul sau de a educa. La fel si copiii: vor alege cum sa se comporte, in cele din urma va fi responsabilitatea lor. Ii poti influenta comportamentul in functie de modul in care te comporti cu el. Vei fi genul de parinte care isi salveaza mereu copilul de la ananghie? Vei fi parintele dictator care sa spuna tuturor celor din casa ce si cum sa faca? Cercetarile par sa sustinaun stil de educare in care copiii sunt liberi sa aleaga, dar suporta si consecintele faptelor lor. Ca sa influentezi comportamentul cuiva, o idee buna este sa te analizezi pe tine insuti.
Invata si exerseaza-ti abilitatile de comunicare eficienta. Invata cum sa fii un ascultator bun si cum sa fii empatic. Daca copilul are ceva greutati, simpatizezi cu el sau ii spui sa se linisteasca?
Fiecare actiune are scopul satisfacerii unei nevoi sau dorinte. Aceste nevoi pot fi realizate in mod productiv sau neproductiv.
Daca incerci sa intelegi ce nevoi doreste sa-si acopere copilul tau, probabil vei descoperi o cale pentru a-si indeplini nevoia intr-un mod mai productiv. Ideea este sa inlocuiesti comportamentele pe care nu le doresti cu unele adecvate, acceptabile (ofera optiuni de alternative acceptabile).
Explica-le copiilor regulile si ce astepti de la ei inainte de a formula pedepse. Nu pot urma o regula daca nu o inteleg. Daca apare o situatie in care lucrurile nu se intampla asa cum ai dori si sesizezi ca e posibil ca cel mic sa nu fi inteles ce se asteapta de la el, foloseste oportunitatea de a-l invata. Recapituleaza impreuna cu copilul cum ti-ai dori ca acesta sa reactioneze in viitor.
Se va intampla ca fie tu, fie copilul, sa fiti suparati. Majoritatea oamenilor a auzit despre instinctul “lupta sau fugi!”. Cand lucrurile nu merg asa cum ne asteptam, se declanseaza “lupta sau fugi” ca parte a subconstientului nostru. Printre simptomele prezente odata cu declansarea acestuia sunt cresterea ritmului cardiac si un fel de crampe la stomac.
Mesagerii chimici eliberati in sange sunt responsabil pentru aceste stari, fiind nevoie de ceva timp pentru ca acestia sa fie metabolizati si dezactivati. Nu prea exista motive pentru a coopera cu cineva in momentul in care acesta este suparat.
Daca este posibil, o pauza de 20 minute va permite oricui sa se calmeze si sa incerce sa gaseasca solutii pentru problema care a declansat conflictul. Acordand copilului timpul necesar pentru a se calma sau luand tu singura o pauza inainte de a incerca rezolvarea situatiei aparute ii va invata pe cei mici lectii valoroase despre cum pot face fata sentimentelor de tot felul si cum pot beneficia de pe urma lor pentru tot restul vietii.
Time-out-ul sau pauzele au scopul mai precis de a calma decat de a pedepsi. Limitarea time-out-ului la 1 minut pentru fiecare an ce compune varsta micutului (3 minute pentru 3 ani, de ex) este o idee binevenita.
Mielinizarea fibrelor nervoase este cea care permite unui individ sa-si controleze muschii in mod constient. Deprinderea folosirii olitei inainte de varsta de 2 ani nu este recomandata tocmai pentru ca mielinizarea este incompleta, ceea ce nu permite copilului sa-si controleze vezica asa cum ar trebui.
Nu insista atunci cand observi ca cel mic nu este pregatit fizic sau emotional pentru o etapa sau alta.
Comportamentul abuziv include lovitul, palmuitul, tipatul si poreclitul. Evita-le! Daca traiti intr-un mediu in care aceste lucruri sunt la ordinea zilei, copilul si comportamentul lui vor avea de suferit. Atunci de ce le folosesc oamenii?
Pentru ca au eficienta imediata pe termen scurt. Partea proasta este ca sunt insotie mereu de efecte secundare.
Relatiile in care se folosesc astfel de tactici se vor degrada. Metodele pot dovedi un oarecare efect in cazul copiilor foarte agresivi.
Nu oferi alternative acolo unde nu exista! Cateodata optiunea nu este o optiune!
Invata sa faci spagatul
Pentru cei care nu au realizat niciodata acest exercitiu, clasicul spagat poate parea o postura dramatica, insa in realitate el aduce multe beneficii corpului uman. In articol prezentam aceste avantaje ale exercitiului asupra corpului si modul in care poti ajunge sa-l executi in timp.
In primul rand statul in spagat are efect bun asupra picioarelor, acestea devin bine proportionate, muschii frumos dezvoltati, tendoanele mai flexibile.
Exercitiul ajuta la recuperarea sistemului genito-urinar.
Imbunatateste circulatia sangelui.
Prin acest exercitiu ligamentele si muschii devin mai flexibili, iar articulatiile mai mobile.
Exercitiul spagat are efect benefic asupra coloanei vertebrale dar si asupra intestinelor.
Femeile care vor sa fie mame, este bine sa faca acest exercitiu in perioada de dinainte de a ramane insarcinate. Acest exercitiu este o pregatire buna pentru doamnele care sunt in perioada de planificare de a deveni gravide.
Persoanele care doresc sa faca dans si executa frecvent acest exercitiu isi vor dezvolta flexibilitatea muschilor si tendoanelor si astfel vor realiza mult mai usor pasii de dans.
CUM POTI AJUNGE SA STAI IN SPAGAT:
Pentru a ajunge sa faci acest exercitiu trebuie sa te antrenezi putin. Daca iti doresti foarte mult cu siguranta in timp vei reusi sa-l faci corect. Totul depinde si de varsta pe care o ai. Desigur un copil va ajunge sa invete mult mai usor acest exercitiu si va putea sa-l faca mai repede, in comparatie cu o persoana adulta care are nevoie de o perioada mai indelungata, de cateva luni pentru a-l putea realiza.
In primul rand trebuie sa fie dezvoltata flexibilitatea muschilor si tendoanelor si acest lucru nu se face deodata, necesita destul de mult timp si rabdare. Se fac exercitii de flexibilitate insa cu mare atentie pentru a nu ajunge la deteriorarea muschilor si tendoanelor.
Initial se fac exercitii de incalzire a corpului.
Primul exercitiu, Foto: fitsugar.com
Cel mai simplu este sa stai in picioare drept, tii picioarele departate astfel incat acestea sa depaseasca linia umerilor, apoi te apleci spre spate si in acelasi timp te indoi din talie, palmele le spijini pe talie in partea de spate si capul il tii inclinat spre spate astfel incat sa poti cat mai mult sa privesti calcaiele (doar daca este posibil, nu trebuie sa te fortezi). Apoi revii la pozitia initiala, drept in picioare, respiri adanc si stai calm pentru a te relaxa putin.
Urmeaza un al doilea exercitiu care presupune sa te apleci in fata, cu mainile intinse si palmele una langa alta cu degetele stranse, iar spatele se tine paralel cu podeaua. Picioarele trebuie sa fie astfel departate, mai mult decat nivelul umerilor si tinute drept, dar fara a fi prea mult tensionate, incat sa nu ajungi sa simti durere.
Apoi te indoi mai mult din talie, in fata, in jos, astfel incat sa incerci sa ajungi cu palmele pe sol. Pelvisul si zona gatului trebuie sa fie cat mai relaxate. Revii in pozitia initiala, drept in picioare, respiri adanc si te relaxezi.
Urmatorul exercitiu se face astfel: intinzi bratele in sus si faci genoflexiuni cu picoarele departate larg astfel incat sa iti mentii spatele intotdeauna drept si cat mai relaxat. Se repeta acest exercitiu de 6 ori.
Sprijin pe piciorul stang, iar piciorul drept este intins
Apoi te apleci in fata, pui palmele pe sol, intinzi piciorul stang si indoi lateral piciorul drept. Pozitia ta este ghemuita, iar perioada de mentinere a greutatii pe piciorul indoit este de jumatate de minut. Apoi se realizeaza acelasi exercitiu si pe picioarul celalalt.
Spagat lateral
Urmeaza exercitiul care presupune sa te apleci in fata, sa iti sprijini corpul pe coate si bratele pe sol, iar picioarele le tii departate larg si te sprijini pe talpi.
La final te sprijini in spagat, pe calcaie si pe brate in fata si exercitiul este gata.
Exercitiul spagat este contraindicat persoanelor care sufera de hipertensiune arteriala, fizuri de pelvis, fisuri la nivelul picioarelor, boli de coloana vertebrala.
In primul rand statul in spagat are efect bun asupra picioarelor, acestea devin bine proportionate, muschii frumos dezvoltati, tendoanele mai flexibile.
Exercitiul ajuta la recuperarea sistemului genito-urinar.
Imbunatateste circulatia sangelui.
Prin acest exercitiu ligamentele si muschii devin mai flexibili, iar articulatiile mai mobile.
Exercitiul spagat are efect benefic asupra coloanei vertebrale dar si asupra intestinelor.
Femeile care vor sa fie mame, este bine sa faca acest exercitiu in perioada de dinainte de a ramane insarcinate. Acest exercitiu este o pregatire buna pentru doamnele care sunt in perioada de planificare de a deveni gravide.
Persoanele care doresc sa faca dans si executa frecvent acest exercitiu isi vor dezvolta flexibilitatea muschilor si tendoanelor si astfel vor realiza mult mai usor pasii de dans.
CUM POTI AJUNGE SA STAI IN SPAGAT:
Pentru a ajunge sa faci acest exercitiu trebuie sa te antrenezi putin. Daca iti doresti foarte mult cu siguranta in timp vei reusi sa-l faci corect. Totul depinde si de varsta pe care o ai. Desigur un copil va ajunge sa invete mult mai usor acest exercitiu si va putea sa-l faca mai repede, in comparatie cu o persoana adulta care are nevoie de o perioada mai indelungata, de cateva luni pentru a-l putea realiza.
In primul rand trebuie sa fie dezvoltata flexibilitatea muschilor si tendoanelor si acest lucru nu se face deodata, necesita destul de mult timp si rabdare. Se fac exercitii de flexibilitate insa cu mare atentie pentru a nu ajunge la deteriorarea muschilor si tendoanelor.
Initial se fac exercitii de incalzire a corpului.
Primul exercitiu, Foto: fitsugar.com
Cel mai simplu este sa stai in picioare drept, tii picioarele departate astfel incat acestea sa depaseasca linia umerilor, apoi te apleci spre spate si in acelasi timp te indoi din talie, palmele le spijini pe talie in partea de spate si capul il tii inclinat spre spate astfel incat sa poti cat mai mult sa privesti calcaiele (doar daca este posibil, nu trebuie sa te fortezi). Apoi revii la pozitia initiala, drept in picioare, respiri adanc si stai calm pentru a te relaxa putin.
Urmeaza un al doilea exercitiu care presupune sa te apleci in fata, cu mainile intinse si palmele una langa alta cu degetele stranse, iar spatele se tine paralel cu podeaua. Picioarele trebuie sa fie astfel departate, mai mult decat nivelul umerilor si tinute drept, dar fara a fi prea mult tensionate, incat sa nu ajungi sa simti durere.
Apoi te indoi mai mult din talie, in fata, in jos, astfel incat sa incerci sa ajungi cu palmele pe sol. Pelvisul si zona gatului trebuie sa fie cat mai relaxate. Revii in pozitia initiala, drept in picioare, respiri adanc si te relaxezi.
Urmatorul exercitiu se face astfel: intinzi bratele in sus si faci genoflexiuni cu picoarele departate larg astfel incat sa iti mentii spatele intotdeauna drept si cat mai relaxat. Se repeta acest exercitiu de 6 ori.
Sprijin pe piciorul stang, iar piciorul drept este intins
Apoi te apleci in fata, pui palmele pe sol, intinzi piciorul stang si indoi lateral piciorul drept. Pozitia ta este ghemuita, iar perioada de mentinere a greutatii pe piciorul indoit este de jumatate de minut. Apoi se realizeaza acelasi exercitiu si pe picioarul celalalt.
Spagat lateral
Urmeaza exercitiul care presupune sa te apleci in fata, sa iti sprijini corpul pe coate si bratele pe sol, iar picioarele le tii departate larg si te sprijini pe talpi.
La final te sprijini in spagat, pe calcaie si pe brate in fata si exercitiul este gata.
Exercitiul spagat este contraindicat persoanelor care sufera de hipertensiune arteriala, fizuri de pelvis, fisuri la nivelul picioarelor, boli de coloana vertebrala.
Disciplineaza un copil obraznic
La nervi si suparare, multi parinti ajung sa tipe la copiii lor, iar asta se intampla chiar daca ii iubesc mai mult decat orice si chiar daca dupa ce tipa la ei adultii regreta imediat. Ce e de facut in acest caz?
“De cate ori ti-am zis sa nu mai intri in casa incaltat cu pantofii de strada? Uite cum ai murdarit covorul! De ce nu poti sa ma asculti niciodata?” – totul spus pe un ton ridicat si amenintator. Iti pare familiara scena asta?
Interesant e ca adultii tipa mult mai des la copii decat tipa unii la ceilalti. Ce ii face pe parinti sa creada ca e mai bine sa tipe la copii decat sa gandeasca rational si sa aiba o reactie mai controlata?Pur si simplu, unii parinti considera ca, tipand la copii, acestia vor pricepe ca au facut ceva gresit si astfel vor invata sa fie mai ascultatori data viitoare, pentru a nu-i mai supara. In plus, copiii sunt invatati sa respecte parintii si sa stie“cine e seful“.
Furia, insa, nu e cea mai potrivita reactie atunci cand esti implicat intr-o situatie tensionata, conflictuala. E adevarat ca adultii trebuie sa fie mai autoritari, iar copiii trebuie sa-i respecte, insa tipatul nu antreneaza respect.
Iata ce invata copiii, de fapt, atunci cand parintii tipa la ei:
Adultii nu vorbesc serios decat dupa ce incep sa tipe
Invata ca e in regula sa tipe si ei ca raspuns la tipat
Invata ca e in regula sa tipe si ei la alte persoane atunci cand nu le convine ceva
Invata sa ignore cererile facute pe un ton calm si civilizat
Invata ca ei nu merita sa li se vorbeasca pe un ton calm
Invata ca tipatul, in general, este o metoda buna de a te elibera de probleme
Consecintele tipatului la copii sunt ca micutii dezvolta, de cele mai multe ori, o teama fata de parintele care ii agreseaza verbal, devin mai retrasi si nesiguri pe ei.
Toate acestea nu inseamna ca parintele nu ar trebui sa fie autoritar si sa nu ridice niciodata vocea la copil. Copiii trebuie educati, bineinteles, dar exista si alte metode, infinit mai bune decat tipetele.
1. Fa-ti copilul sa se simta iubit. Chiar daca ai un copil obraznic, care nu te asculta aproape niciodata, nu te arata tot timpul nemultumit de el. Cand ai sa-i reprosezi ceva, normal ca trebuie sa i-o spui, dar mai si lauda-l cand e cazul. Incearca sa construiesti o relatie bazata de iubire, respect si incredere: in definitiv, e copilul tau si il iubesti. Nu te baza pe faptul ca, in sinea lui, el stie ca e iubit, ci arata-i asta in fiecare zi, printr-o imbratisare, un pupic, o vorba buna.
2. Acorda-i atentie. Pentru copii, atentia parintilor este esentiala, vitala, e lucrul cel mai de pret. Daca nu pot obtine atentia prin lucruri bune, unii vor incerca sa o primeasca prin tot felul de obraznicii. E mai bine ca parintele sa tipe la tine, sa te certe, sa se supere, decat sa nu te bage deloc in seama – gandesc cei mici. Ai grija sa nu ii acorzi mai multa atentie atunci cand face ceva gresit decat atunci cand face ceva bun si frumos. Lauda comportamentul pozitiv, chiar daca e vorba de lucruri marunte – cum ca si-a spalat canuta sau si-a lasat pantofii la intrare.
3. Foloseste-te de reguli si de rutina. Creeaza un set de reguli pentru ca piciul tau sa stie exact ce astepti de la el si ce nu ar trebui sa faca niciodata. De exemplu, “Toata lumea sta la masa pana cand se mananca tot din farfurie” sau “Hainele trebuie puse in dulap si nu aruncate la intamplare prin casa”.
4. Rugamintile tale trebuie sa fie scurte si la obiect. Parintii se supara atunci cand copiii nu fac ce li s-a cerut. Si atunci, incep sa le tina predici lungi de jumatate de ora: “Nu ti-am mai zis deja de trei ori pana acum… de ce nu ma asculti niciodata… de ce trebuie sa trecem iar prin asta… macar o data vreau sa te vad si eu pe tine facand cutare lucru…” – mai bine renunti la poliloghie si ii spui simplu: “Ai intrat in casa cu pantofii murdari – descalta-te, te rog”. Reaminteste-i regula casei printr-o propozitie: “Intodeauna ne descaltam inainte sa intram in casa.” Si, eventual, mai adreseaza-i un indemn scurt: “Haide, scoate-ti pantofii”. Foarte posibil sa obtii rezultate mai bune cu o astfel de abordare.
5. Arata-i cum iti poate fi de ajutor. Cel mai des, copiii aud cuvinte negative de genul “nu ai voie”, “nu acum”, “termina cu asta”, “gata”. Problema cu aceste remarci e ca invata copiii ce sa NU faca, dar nu si ce asteptari ar avea parintii de la ei. Copiii chiar si-ar dori sa le fie de ajutor parintilor si sa primeasca laude si sa se simta apreciati – ofera-le ocazia asta. De exemplu, in timp ce gatesti copilul vine si-si intinde jucariile pe jos in bucatarie. In loc sa-l certi si sa-i spui ca nu are voie sa se joace acolo, recomanda-i sa isi puna jucariile pe masa, ca tu sa iti poti face treaba si sa-l poti vedea si pe el cum se joaca. Un copil care rupe flori poate fi invatat cum sa rupa buruienile si sa ajute astfel florile frumoase sa aiba mai mult loc sa creasca.
6. Nu ceda la smiorcaieli. Altfel, copilul va sti ca parintele poate fi manipulat si va apela foarte des la acest truc. Invata-l ca esti dispusa sa ii asculti dorintele, dar doar daca si le exprima frumos, nu prin plansete. Si, din moment ce copilului ii ceri sa comunice in mod civilizat, ofera-i propriul tau exemplu si nu ridica vocea in timp ce ii vorbesti.
7. Asigura-l ca tu intodeauna vorbesti serios. Tine-te de cuvant intodeauna: daca il chemi pe copil la masa si el nu vine, du-te dupa el si ia-l de mana. Daca nu faci asta, se va obisnui sa vina mereu la masa abia dupa ce il chemi a cincea sau a saptea oara.
8. Copiii invata cel mai bine din consecinte si nu din predici. De exemplu, daca dimineata leneveste in pat si nu ajunge la timp la scoala, lasa-l sa intarzie la prima ora. Cel mai probabil, va fi certat de profesor si va invata lectia punctualitatii pe propria lui piele.
9. Fii un model pozitiv pentru copilul tau. Daca tu te porti frumos si politicos cu alti oameni, copilul iti va imita comportamentul. La fel, daca tu te plangi in fiecare zi ca trebuie sa faci curatenie si sa speli vasele, atunci nu te astepta ca micutul sa isi stranga jucariile sau hainele fara sa se lamenteze. Nimeni nu e perfect, iar daca vreodata faci o greseala in fata copilului, recunoaste-ti fapta, cere-ti scuze pentru ea si arata-i ca intotdeauna se poate invata din greseli, astfel incat data viitoare sa fie mai bine.
“De cate ori ti-am zis sa nu mai intri in casa incaltat cu pantofii de strada? Uite cum ai murdarit covorul! De ce nu poti sa ma asculti niciodata?” – totul spus pe un ton ridicat si amenintator. Iti pare familiara scena asta?
Interesant e ca adultii tipa mult mai des la copii decat tipa unii la ceilalti. Ce ii face pe parinti sa creada ca e mai bine sa tipe la copii decat sa gandeasca rational si sa aiba o reactie mai controlata?Pur si simplu, unii parinti considera ca, tipand la copii, acestia vor pricepe ca au facut ceva gresit si astfel vor invata sa fie mai ascultatori data viitoare, pentru a nu-i mai supara. In plus, copiii sunt invatati sa respecte parintii si sa stie“cine e seful“.
Furia, insa, nu e cea mai potrivita reactie atunci cand esti implicat intr-o situatie tensionata, conflictuala. E adevarat ca adultii trebuie sa fie mai autoritari, iar copiii trebuie sa-i respecte, insa tipatul nu antreneaza respect.
Iata ce invata copiii, de fapt, atunci cand parintii tipa la ei:
Adultii nu vorbesc serios decat dupa ce incep sa tipe
Invata ca e in regula sa tipe si ei ca raspuns la tipat
Invata ca e in regula sa tipe si ei la alte persoane atunci cand nu le convine ceva
Invata sa ignore cererile facute pe un ton calm si civilizat
Invata ca ei nu merita sa li se vorbeasca pe un ton calm
Invata ca tipatul, in general, este o metoda buna de a te elibera de probleme
Consecintele tipatului la copii sunt ca micutii dezvolta, de cele mai multe ori, o teama fata de parintele care ii agreseaza verbal, devin mai retrasi si nesiguri pe ei.
Toate acestea nu inseamna ca parintele nu ar trebui sa fie autoritar si sa nu ridice niciodata vocea la copil. Copiii trebuie educati, bineinteles, dar exista si alte metode, infinit mai bune decat tipetele.
1. Fa-ti copilul sa se simta iubit. Chiar daca ai un copil obraznic, care nu te asculta aproape niciodata, nu te arata tot timpul nemultumit de el. Cand ai sa-i reprosezi ceva, normal ca trebuie sa i-o spui, dar mai si lauda-l cand e cazul. Incearca sa construiesti o relatie bazata de iubire, respect si incredere: in definitiv, e copilul tau si il iubesti. Nu te baza pe faptul ca, in sinea lui, el stie ca e iubit, ci arata-i asta in fiecare zi, printr-o imbratisare, un pupic, o vorba buna.
2. Acorda-i atentie. Pentru copii, atentia parintilor este esentiala, vitala, e lucrul cel mai de pret. Daca nu pot obtine atentia prin lucruri bune, unii vor incerca sa o primeasca prin tot felul de obraznicii. E mai bine ca parintele sa tipe la tine, sa te certe, sa se supere, decat sa nu te bage deloc in seama – gandesc cei mici. Ai grija sa nu ii acorzi mai multa atentie atunci cand face ceva gresit decat atunci cand face ceva bun si frumos. Lauda comportamentul pozitiv, chiar daca e vorba de lucruri marunte – cum ca si-a spalat canuta sau si-a lasat pantofii la intrare.
3. Foloseste-te de reguli si de rutina. Creeaza un set de reguli pentru ca piciul tau sa stie exact ce astepti de la el si ce nu ar trebui sa faca niciodata. De exemplu, “Toata lumea sta la masa pana cand se mananca tot din farfurie” sau “Hainele trebuie puse in dulap si nu aruncate la intamplare prin casa”.
4. Rugamintile tale trebuie sa fie scurte si la obiect. Parintii se supara atunci cand copiii nu fac ce li s-a cerut. Si atunci, incep sa le tina predici lungi de jumatate de ora: “Nu ti-am mai zis deja de trei ori pana acum… de ce nu ma asculti niciodata… de ce trebuie sa trecem iar prin asta… macar o data vreau sa te vad si eu pe tine facand cutare lucru…” – mai bine renunti la poliloghie si ii spui simplu: “Ai intrat in casa cu pantofii murdari – descalta-te, te rog”. Reaminteste-i regula casei printr-o propozitie: “Intodeauna ne descaltam inainte sa intram in casa.” Si, eventual, mai adreseaza-i un indemn scurt: “Haide, scoate-ti pantofii”. Foarte posibil sa obtii rezultate mai bune cu o astfel de abordare.
5. Arata-i cum iti poate fi de ajutor. Cel mai des, copiii aud cuvinte negative de genul “nu ai voie”, “nu acum”, “termina cu asta”, “gata”. Problema cu aceste remarci e ca invata copiii ce sa NU faca, dar nu si ce asteptari ar avea parintii de la ei. Copiii chiar si-ar dori sa le fie de ajutor parintilor si sa primeasca laude si sa se simta apreciati – ofera-le ocazia asta. De exemplu, in timp ce gatesti copilul vine si-si intinde jucariile pe jos in bucatarie. In loc sa-l certi si sa-i spui ca nu are voie sa se joace acolo, recomanda-i sa isi puna jucariile pe masa, ca tu sa iti poti face treaba si sa-l poti vedea si pe el cum se joaca. Un copil care rupe flori poate fi invatat cum sa rupa buruienile si sa ajute astfel florile frumoase sa aiba mai mult loc sa creasca.
6. Nu ceda la smiorcaieli. Altfel, copilul va sti ca parintele poate fi manipulat si va apela foarte des la acest truc. Invata-l ca esti dispusa sa ii asculti dorintele, dar doar daca si le exprima frumos, nu prin plansete. Si, din moment ce copilului ii ceri sa comunice in mod civilizat, ofera-i propriul tau exemplu si nu ridica vocea in timp ce ii vorbesti.
7. Asigura-l ca tu intodeauna vorbesti serios. Tine-te de cuvant intodeauna: daca il chemi pe copil la masa si el nu vine, du-te dupa el si ia-l de mana. Daca nu faci asta, se va obisnui sa vina mereu la masa abia dupa ce il chemi a cincea sau a saptea oara.
8. Copiii invata cel mai bine din consecinte si nu din predici. De exemplu, daca dimineata leneveste in pat si nu ajunge la timp la scoala, lasa-l sa intarzie la prima ora. Cel mai probabil, va fi certat de profesor si va invata lectia punctualitatii pe propria lui piele.
9. Fii un model pozitiv pentru copilul tau. Daca tu te porti frumos si politicos cu alti oameni, copilul iti va imita comportamentul. La fel, daca tu te plangi in fiecare zi ca trebuie sa faci curatenie si sa speli vasele, atunci nu te astepta ca micutul sa isi stranga jucariile sau hainele fara sa se lamenteze. Nimeni nu e perfect, iar daca vreodata faci o greseala in fata copilului, recunoaste-ti fapta, cere-ti scuze pentru ea si arata-i ca intotdeauna se poate invata din greseli, astfel incat data viitoare sa fie mai bine.
Invata sa desenezi
Salut!
Ma intorc cu inca un articol despre maini dupa ce mi-am petrecut ziua desenand si facand poze.
Am incercat sa gasesc un model, niste pasi pe care sa ii poti urma si sa-i aplici la majoritatea pozitiilor si unghiurilor in care se pot gasi mainile.
E greu de zis daca am reusit asta azi dar cu siguranta am avut parte de cateva exercitii bune din care am tras cateva concluzii pe care vreau sa ti le impartasesc.
Acesta nu este primul articol scris pe tema asta asa ca, daca iti face placere il poti citi pe precedentul inainte sa-l continui pe acesta:
Cum desenezi mana intinsa in 5 pasi simpli
Imi place sa desenez mainile. Nu sunt sigura cum a inceput asta, daca a fost ceva natural sau a tinut mai degraba de ambitia mea de a invata sa desenez aceste parti ale corpului care imi dadeau atatea batai de cap.
Ideea e ca am ramas cu aceasta placere tocmai datorita complexitatii miscarilor pe care le pot facea mainile si a faptului ca inca imi ofera surprize.
Am inceput articolul de azi cu ideea de a studia mainile din perspectiva miscarilor pe care le fac si a pozitiilor.
Trebuie sa recunosc ca am avut intotdeauna o problema cu miscarea naturala a corpului.
Am avut niste profesori extraordinari in timpul liceului si apoi al facultatii dar am ajuns sa-mi dau singura seama ca am un minus in ceea ce priveste miscarea.
Sa-ti explic despre ce e vorba.
In liceu am studiat in primii doi ani natura statica (obiecte de tot felul, in principiu oale si ulcele) iar urmatorii doi ani portretul cu maini. Problema cred ca se trage de la faptul ca am tratat portretul la fel ca natura statica. Am inceput cu constructia si am continuat cu hasura intrand in cat mai multe detalii eram capabila sa fac.
Pe deasupra am avut si “norocul” sa am un model extraordinar care intra asa de bine in rolul de statuie incat aproape tresaream de uimire cand il vedeam ca se misca dupa cincizeci de minute, in fiecare pausa.
Acum, dupa cativa ani buni de cand practic acest mod de a privi chipul uman, vad “marele defect” pe care il are modul in care am invatat sa desenez; OMUL NU E NICI PE DEPARTE ASEMANATOR OBIECTELOR.
Daca abia acum inveti sa desenezi portretul sau corpul uman iti dau un sfat; invata sa desenezi miscarea inainte sa intri in detalii, ba chiar inainte sa incepi constructia.
Corpul uman e flexibil, e intr-o continua miscare chiar daca nu poti observa cu ochiul liber si ai norocul sa ai un model bun pe post de statuie. Liniile ar trebui sa curga intr-o impletitura care sa arate tocmai aceasta capacitate a corpului uman de a-si schimba constant pozitia.
Daca in cazul obiectelor create de om, imobile si rigide iti recomand sa folosesti cu strictete formele simple despre care am scris in primele articole de pe site, in cazul corpului uman captarea miscarii naturale vine inaintea costructiei sau macar odata cu ea.
Daca nu stii sa desenezi corpul uman incepe cu miscarea, nu cu constructia. Altfel e posibil sa ajungi sa construiesti robotei.
Ca sa intelegi mai bine ce spun cand vorbesc despre miscare iti dau un link catre niste videori ale unui artist pe care il urmaresc si eu de ceva timp. Am facut in ultimul timp niste exercitii asa cum explica el tocmai pentru a reusi sa inteleg mai usor miscarea corpului uman:
Proko – youtube
Probabil ca o sa mai scriu despre asta mai mult in articolele viitoare daca te intereseaza subiectul.
Pana atunci incepem cu exercitiile despre maini pe care le-am facut azi.
Am luat cateva fotografii si o sa-ti arat pasii prin care trec eu ca sa desenez mainile. Pentru amatorii realismului extrem nu am intrat in foarte multe detalii azi. Ma intereseaza mai degraba formele si miscarea.
1. Incep de fiecare data cu o forma de baza. Nu ma intereseaza sa fie perfecta. O sa vezi ca pe parcurs o sa sufere cateva mici modificari, dar am grija la proportii.
2. Pentru primele doua etape folosesc un creion B1 si am grija sa nu apas foarte tare fiindca o sa sterg o parte din liniile ajutatoare.
Am cateva puncte de reper pe care le iau in aceasta etapa ca sa ma ajute mai tarziu cu detaliile.
Daca deschizi palma poti observa doua pernute de carne moale care apar si in fotografia de mai sus. Le schitez cu linii fine sub o forma cat mai simpla in pozitia unde apar ele.
Apoi desenez fiecare mica incheietura, acele oscioare proeminente ale mainii. Pozitia lor se poate identifica foarte usor intr-o fotografie si ma poate ajuta sa desenez mai tarziu detaliile.
Ideea e urmatoarea; de multe ori mainile sunt mici intr-un desen si nici nu poti intra foarte mult in detalii. Oscioarele acestea sunt incredibile. Daca le poti schita pozitia in fiecare miscare a mainii, detaliile vin apoi de la sine. E ca in joculetele acelea in care ai mai multe puncte numerotate pe care tu trebuie sa le unesti in ordine iar in final obtii un desen.
Pozitia lor o determini raportandu-le una la alta. Incepi cu una si apoi vezi urmatoarea unde se afla in raport cu prima. Pare greu dar nu e odata ce incerci. Tine de puterea de observatie pe care trebuie sa ti-o antrenezi putin.
Probleme apar in cazul unor posibile iluzii optice. In acest caz trebuie sa pui in aplicare cunostiintele tale despre perspectiva, proportii, etc.
3. Abia acum, in aceasta etapa poti sa te gandesti la conturul perfect si detalii care se pot aplica usor avand baza de mai sus. Aici am folosit un creion mai moale, B3.
Am urmatoarea fotografie;
1. In cazul acesta am o forma de baza ceva mai complicata.
2. Pe ea mi-am luat reperele.
3. Si apoi am adaugat detaliile.
Avem cea de-a treia fotografie;
1. Prima etapa tine de miscarea mainii, de pozitia acesteia. Daca esti atent pe parcurs poti observa ca nu e vorba despre conturul mainii ci despre pozitia acesteia.
2. A doua etapa tine de constructie. Nici aici nu e nevoie sa te concentrezi pe contur. Intr-un fel construiesti scheletul, baza.
3. In final apar detaliile, redarea volumului si a perspectivei, textura si accentele. Ultimele doua nu au fost incluse in desenele din articolul de azi.
Cea de-a patra fotografie:
1, Asta e putin mai ciudata. Am ales sa introduc o parte din primele doua degeta in baza de la care am pornit.
2. Urmeaza constructia.
3. Si in final detaiile.
Imi propusesem sa desenez mai multe pozitii ale mainii. In final m-am hotarat sa introduc si fotografia urmatoare, ceva mai complexa:
Mi s-a propus sa desenez si ceva despre sport, despre basket mai exact. Nu apare cosul dar mi-a placut fotografia aceasta.
1. Am inceput cu mingea pe care am facut-o de mana. Nu e perfecta… inca.
2. Asta e baza de la care am pornit cu prima mana.
3. Are mai mult sens odata ce adaug continuarea bratului si degetele.
4. Din nou, ce spuneam despre incheieturi. Daca e sa desenez bratul intreg trebuie sa aflu pozitia cotului.
Pentru palma se vad cele doua pernite pe care pot sa le schitez si doua oscioare, unul la incheietura mainii, celalalt la baza unuia din degete.
5. Initial am vrut sa desenez doar mainile si sa ignor restul corpului dar nu m-am putut abtine si m-am trezit ca adaug detalii si iar detalii.
Am gasit pozitia celui de-al doilea cot si apoi am schitat capul.
Daca stiam de la inceput ca o sa apara as fi inceput cu o schita rapida a capului si as fi raportat totul la el.
6. Adaug cateva detalii la mana dreapta.
7. Apoi usor, usor adaug detalii, umbre, forme.
8. Nu am ajuns foarte departe cu detaliile. Aceasta e varianta finala.
Poate la un moment dat o sa intru mult mai in detaliu cu mainile, poate o sa scriu despre textura pielii si cum se deseneaza cresteturile pielii, cum se incordeaza muschii, etc.
Momentan prefer ca totul sa fie simplu, sa exersezi putin miscarea.
Astept comentariul tau mai jos, sa-mi spui cum ti s-a parut articolul si daca ai reusit sa desenezi una din mainile de mai sus sau oricare alta urmand cei trei pasi (cei 8 in cazul ultimei fotografii).
Conteaza pentru mine sa stiu daca iti sunt folositoare articolele pe care le scriu.
Pana data viitoare iti urez spor si inspiratie.
Alina Militaru
Ma intorc cu inca un articol despre maini dupa ce mi-am petrecut ziua desenand si facand poze.
Am incercat sa gasesc un model, niste pasi pe care sa ii poti urma si sa-i aplici la majoritatea pozitiilor si unghiurilor in care se pot gasi mainile.
E greu de zis daca am reusit asta azi dar cu siguranta am avut parte de cateva exercitii bune din care am tras cateva concluzii pe care vreau sa ti le impartasesc.
Acesta nu este primul articol scris pe tema asta asa ca, daca iti face placere il poti citi pe precedentul inainte sa-l continui pe acesta:
Cum desenezi mana intinsa in 5 pasi simpli
Imi place sa desenez mainile. Nu sunt sigura cum a inceput asta, daca a fost ceva natural sau a tinut mai degraba de ambitia mea de a invata sa desenez aceste parti ale corpului care imi dadeau atatea batai de cap.
Ideea e ca am ramas cu aceasta placere tocmai datorita complexitatii miscarilor pe care le pot facea mainile si a faptului ca inca imi ofera surprize.
Am inceput articolul de azi cu ideea de a studia mainile din perspectiva miscarilor pe care le fac si a pozitiilor.
Trebuie sa recunosc ca am avut intotdeauna o problema cu miscarea naturala a corpului.
Am avut niste profesori extraordinari in timpul liceului si apoi al facultatii dar am ajuns sa-mi dau singura seama ca am un minus in ceea ce priveste miscarea.
Sa-ti explic despre ce e vorba.
In liceu am studiat in primii doi ani natura statica (obiecte de tot felul, in principiu oale si ulcele) iar urmatorii doi ani portretul cu maini. Problema cred ca se trage de la faptul ca am tratat portretul la fel ca natura statica. Am inceput cu constructia si am continuat cu hasura intrand in cat mai multe detalii eram capabila sa fac.
Pe deasupra am avut si “norocul” sa am un model extraordinar care intra asa de bine in rolul de statuie incat aproape tresaream de uimire cand il vedeam ca se misca dupa cincizeci de minute, in fiecare pausa.
Acum, dupa cativa ani buni de cand practic acest mod de a privi chipul uman, vad “marele defect” pe care il are modul in care am invatat sa desenez; OMUL NU E NICI PE DEPARTE ASEMANATOR OBIECTELOR.
Daca abia acum inveti sa desenezi portretul sau corpul uman iti dau un sfat; invata sa desenezi miscarea inainte sa intri in detalii, ba chiar inainte sa incepi constructia.
Corpul uman e flexibil, e intr-o continua miscare chiar daca nu poti observa cu ochiul liber si ai norocul sa ai un model bun pe post de statuie. Liniile ar trebui sa curga intr-o impletitura care sa arate tocmai aceasta capacitate a corpului uman de a-si schimba constant pozitia.
Daca in cazul obiectelor create de om, imobile si rigide iti recomand sa folosesti cu strictete formele simple despre care am scris in primele articole de pe site, in cazul corpului uman captarea miscarii naturale vine inaintea costructiei sau macar odata cu ea.
Daca nu stii sa desenezi corpul uman incepe cu miscarea, nu cu constructia. Altfel e posibil sa ajungi sa construiesti robotei.
Ca sa intelegi mai bine ce spun cand vorbesc despre miscare iti dau un link catre niste videori ale unui artist pe care il urmaresc si eu de ceva timp. Am facut in ultimul timp niste exercitii asa cum explica el tocmai pentru a reusi sa inteleg mai usor miscarea corpului uman:
Proko – youtube
Probabil ca o sa mai scriu despre asta mai mult in articolele viitoare daca te intereseaza subiectul.
Pana atunci incepem cu exercitiile despre maini pe care le-am facut azi.
Am luat cateva fotografii si o sa-ti arat pasii prin care trec eu ca sa desenez mainile. Pentru amatorii realismului extrem nu am intrat in foarte multe detalii azi. Ma intereseaza mai degraba formele si miscarea.
1. Incep de fiecare data cu o forma de baza. Nu ma intereseaza sa fie perfecta. O sa vezi ca pe parcurs o sa sufere cateva mici modificari, dar am grija la proportii.
2. Pentru primele doua etape folosesc un creion B1 si am grija sa nu apas foarte tare fiindca o sa sterg o parte din liniile ajutatoare.
Am cateva puncte de reper pe care le iau in aceasta etapa ca sa ma ajute mai tarziu cu detaliile.
Daca deschizi palma poti observa doua pernute de carne moale care apar si in fotografia de mai sus. Le schitez cu linii fine sub o forma cat mai simpla in pozitia unde apar ele.
Apoi desenez fiecare mica incheietura, acele oscioare proeminente ale mainii. Pozitia lor se poate identifica foarte usor intr-o fotografie si ma poate ajuta sa desenez mai tarziu detaliile.
Ideea e urmatoarea; de multe ori mainile sunt mici intr-un desen si nici nu poti intra foarte mult in detalii. Oscioarele acestea sunt incredibile. Daca le poti schita pozitia in fiecare miscare a mainii, detaliile vin apoi de la sine. E ca in joculetele acelea in care ai mai multe puncte numerotate pe care tu trebuie sa le unesti in ordine iar in final obtii un desen.
Pozitia lor o determini raportandu-le una la alta. Incepi cu una si apoi vezi urmatoarea unde se afla in raport cu prima. Pare greu dar nu e odata ce incerci. Tine de puterea de observatie pe care trebuie sa ti-o antrenezi putin.
Probleme apar in cazul unor posibile iluzii optice. In acest caz trebuie sa pui in aplicare cunostiintele tale despre perspectiva, proportii, etc.
3. Abia acum, in aceasta etapa poti sa te gandesti la conturul perfect si detalii care se pot aplica usor avand baza de mai sus. Aici am folosit un creion mai moale, B3.
Am urmatoarea fotografie;
1. In cazul acesta am o forma de baza ceva mai complicata.
2. Pe ea mi-am luat reperele.
3. Si apoi am adaugat detaliile.
Avem cea de-a treia fotografie;
1. Prima etapa tine de miscarea mainii, de pozitia acesteia. Daca esti atent pe parcurs poti observa ca nu e vorba despre conturul mainii ci despre pozitia acesteia.
2. A doua etapa tine de constructie. Nici aici nu e nevoie sa te concentrezi pe contur. Intr-un fel construiesti scheletul, baza.
3. In final apar detaliile, redarea volumului si a perspectivei, textura si accentele. Ultimele doua nu au fost incluse in desenele din articolul de azi.
Cea de-a patra fotografie:
1, Asta e putin mai ciudata. Am ales sa introduc o parte din primele doua degeta in baza de la care am pornit.
2. Urmeaza constructia.
3. Si in final detaiile.
Imi propusesem sa desenez mai multe pozitii ale mainii. In final m-am hotarat sa introduc si fotografia urmatoare, ceva mai complexa:
Mi s-a propus sa desenez si ceva despre sport, despre basket mai exact. Nu apare cosul dar mi-a placut fotografia aceasta.1. Am inceput cu mingea pe care am facut-o de mana. Nu e perfecta… inca.
2. Asta e baza de la care am pornit cu prima mana.
3. Are mai mult sens odata ce adaug continuarea bratului si degetele.
4. Din nou, ce spuneam despre incheieturi. Daca e sa desenez bratul intreg trebuie sa aflu pozitia cotului.Pentru palma se vad cele doua pernite pe care pot sa le schitez si doua oscioare, unul la incheietura mainii, celalalt la baza unuia din degete.
5. Initial am vrut sa desenez doar mainile si sa ignor restul corpului dar nu m-am putut abtine si m-am trezit ca adaug detalii si iar detalii.Am gasit pozitia celui de-al doilea cot si apoi am schitat capul.
Daca stiam de la inceput ca o sa apara as fi inceput cu o schita rapida a capului si as fi raportat totul la el.
6. Adaug cateva detalii la mana dreapta.
7. Apoi usor, usor adaug detalii, umbre, forme.
8. Nu am ajuns foarte departe cu detaliile. Aceasta e varianta finala.
Poate la un moment dat o sa intru mult mai in detaliu cu mainile, poate o sa scriu despre textura pielii si cum se deseneaza cresteturile pielii, cum se incordeaza muschii, etc.Momentan prefer ca totul sa fie simplu, sa exersezi putin miscarea.
Astept comentariul tau mai jos, sa-mi spui cum ti s-a parut articolul si daca ai reusit sa desenezi una din mainile de mai sus sau oricare alta urmand cei trei pasi (cei 8 in cazul ultimei fotografii).
Conteaza pentru mine sa stiu daca iti sunt folositoare articolele pe care le scriu.
Pana data viitoare iti urez spor si inspiratie.
Alina Militaru
Educatie fara violenta
Educație fără bătaie?
De ce recurg părinții la comportamente agresive asupra propriilor copii? Pe de o parte, vorbim de modelele parentale, la care părinții înșiși au asistat în copilăria lor și când adesea auzeau că ”bătaia este ruptă din rai”. Tatăl din fiecare familie era figura autoritară ce se impunea asupra tuturor membrilor familiei. Însă acest lucru nu mai funcționează azi, fiindcă femeile au început să devină mai independente, soțul a început să-și piardă autoritatea asupra soției, iar părinții încep să-și piardă autoritatea asupra copiilor. Copii simt și văd acest lucru și sunt din ce în ce mai puțin dispuși să tolereze o relație de tip autoritar-submisiv. Ei se împotrivesc în a face pe plac părinților care vor să fie autoritari cu ei.
Pe de altă parte, ambii părinți muncesc mult, petrec din ce în ce mai multe ore la locul de muncă și din ce în ce mai puțin timp cu copilul lor, străduindu-se să-i asigure acestuia condiții optime din punct de vedere material, fie din dorința de a compensa propriile lor carențe materiale din copilărie, fie din încercarea de a-i oferi copilului condiții materiale similare cu ale celorlalți copii. Și în condițiile acestei ”hore hedonice” de a avea în care intră și trebuie să joace, părinții ajung acasă surmenați și nu mai au disponibilitatea de a face față ”năzbâtiilor” copilului cu calm și într-un mod echilibrat. Și atunci cea mai la îndemână modalitate de a interveni, este pedeapsa, umilirea prin agresivitate verbală și fizică.
Stând de vorbă cu copiii cu atitudini și comportamente agresive vizavi de alți micuți față de care vor să se impună, am constatat că ei adoptă aceste modele de la părinții lor care sunt agresivi verbal, îi pedepsesc și îi bat considerând că este cea mai bună modalitate de coerciție. Dar este oare așa? Dă această metodă rezultate, este ea eficientă? Evident că nu, probabil doar pentru moment dar în nici un caz pentru a înlătura comportamentul dorit pe termen lung. Copiii înșiși declară că ”această metodă nu funcționează”. Și nu doar că nu funcționează, dar pe termen lung aduce cu sine și prejudicii copilului, ca de exempu: scăderea stimei de sine, scăderea performanțelor școlare, dezvoltarea timidității, dezvoltarea unor comportamente agresive față de alte persoane sau chiar față de propria persoană, depresie, dezvoltarea dorinței de a se răzbuna pe părinți, de a fugi de acasă, etc.
Ce alternative are un părinte pentru a-și educa copilul?
Psihoterapia adleriană ne propune 34 de principii eficiente de creștere a copilului, dintre care vi le recomanăm pe cele mai importante.
Încurajați copilul!
50% din această sarcină constă în a evita descurajarea, critica, umilința (”chiar dacă vrei să faci cutare lucru, lasă, că tu ești încă mic, fac eu, că fac mai repede ori mai bine, tu vei face când vei crește”) și supraprotecția (a face pentru copilul dumneavoastră ceea ce poate el singur să facă). Iar cealaltă parte de 50% din această sarcină, constă în a aprecia fiecare încercare și fiecare reușită, încurajând copilul să continue, apreciindu-i efortul sau plăcerea pentru ceea ce face și nu rezultatul pe care îl obține. De exemplu, când ia o notă bună la școală, îi puteți spune: ”Mă bucur că îți place să înveți” și nu ”Mă bucur că ai luat notă mare la școală.” Astfel evidențiem importanța învățatului și nu a notelor și încurajăm copilul să-și continue dezvoltarea abilităților, pentru că întotdeauna putem construi doar pe puteri (pe ceea ce face bine) și nu pe slăbiciuni (pe ceea ce nu face bine).
Folosiți consecința logică și naturală!
Dacă copilul strică jucăriile, consecința naturală este că nu le va mai avea pentru că nu vor fi înlocuite; părintele îi va spune copilului cu prietenie: ”Îmi pare rău că ți s-a stricat jucăria”, iar dacă copilul îi solicită achiziționarea uneia noi, părintele îi va spune cu fermitate: ”Îmi pare rău, nu am cum să te ajut, acum nu avem bani pentru o jucărie nouă, va trebui să aștepți până…”. Dacă copilul nu mănâncă la masă cu ceilalți membri ai familiei, consecința este că nu va mai mânca masa respectivă; dacă copilul va solicita mâncarea în camera lui sau să i se pregătească din nou masa în momentul în care el dorește, i se poate spune cu prietenie: ”Îmi pare rău, dar masa se ia împreună, în familie. Vei putea mânca la următoarea masă, împreună cu noi”. Aceasta nu este o formă de pedeapsă și dacă se aplică cu răzbunare, ea nu dă rezultate. Însă ea este necesar a fi aplicată cu consecvență, în mod constant, ca o regulă de familie, cu fermitate, prietenie și pentru toți membrii familiei.
Fiți fermi fără a domina!
Dacă nu există limite, copilul încearcă să vadă cât de departe le poate împinge. Dacă, spre exemplu, mergeți cu copilul la cumpărături și cu toate că îl informați dinainte că veți cumpăra doar alimente, iar acesta dorește jucării, chiar dacă se va trânti pe jos și va țipa din aceasta pricină, îi puteți spune ferm (serios și cu calm): ”Am spus că azi vom cumpăra doar alimente” și mergeți mai departe, fără să vă uitați la copil în urma dumneavoastră. Veți constata că în cele din urmă se va ridica și vă va urma.
Fă pe plac cu grijă: ai curajul de a spune ”Nu”!
A-i face toate plăcerile copilului, poate instala o atmosferă armonioasă în casă, însă acesta își va dezvolta o valoare a lucrurilor distorsionată și va crede că orice vede i se cuvine, iar pe termen lung nu va ști cum să-și gestioneze frustrările generate de situațiile în care nu-și va permite ceva din punct de vedere financiar. Așa că, faceți pe plac cu măsură. De exemplu, nu-i cumpărați copilului toate jucăriile pe care le vede, ci alegeți-le pe acelea care au un scop util, ținând cont și de sezon: vara – jucării de apă, iar iarna – jucării de interior, iar dacă dorește mai multe odată, îi puteți da să aleagă: ”Putem lua o singură jucărie, uite, poți alege între… și între …”.
Trezește-i respectul pentru drepturile altora!
Atunci când copilul pune mâna pe un obiect al părintelui, de exemplu pe bijuteriile mamei, ea îi poate spune: ”Dragul meu/draga mea, acestea sunt bijuteriile mele, doar eu pot umba cu ele”. Și de fiecare dată când copilul pune mâna pe ele, mama îl poate întreba cu fermitate dacă vrea să iasă singur din cameră sau să fie dus de acolo. Ea este fermă, dar îi lasă copilului decizia asupra modului în care o va face.
Acțiune! Nu vorbe!
Părinții repetă exasperați de mii de ori un lucru, iar copilul tot nu-și schimbă comportamentul. Dacă părintele tot repetă un lucru iar copilul nu înțelege, cuvintele sunt inutile și trebuie acționat. Dacă, de exemplu, părintele merge cu copilul în parc iar acesta iese de pe trotuar sărind pe șosea, i se poate spune: ”Putem merge în parc, pe trotuar.” Iar dacă acesta nu respectă regula, va fi luat de mână și dus înapoi acasă, în timp ce i se spune: ”Îmi pare rău că nu poți să mergi în parc, vei merge când vei fi pregătit să mergi pe trotuar”.
Așadar există și alte modalități de a educa copilul fără violență fizică și verbală. Este nevoie de timp, răbdare și disponibilitatea de a participa la ateliere de parenting pentru a cunoaște alternative pentru educarea eficientă a propriului copil.
De ce recurg părinții la comportamente agresive asupra propriilor copii? Pe de o parte, vorbim de modelele parentale, la care părinții înșiși au asistat în copilăria lor și când adesea auzeau că ”bătaia este ruptă din rai”. Tatăl din fiecare familie era figura autoritară ce se impunea asupra tuturor membrilor familiei. Însă acest lucru nu mai funcționează azi, fiindcă femeile au început să devină mai independente, soțul a început să-și piardă autoritatea asupra soției, iar părinții încep să-și piardă autoritatea asupra copiilor. Copii simt și văd acest lucru și sunt din ce în ce mai puțin dispuși să tolereze o relație de tip autoritar-submisiv. Ei se împotrivesc în a face pe plac părinților care vor să fie autoritari cu ei.
Pe de altă parte, ambii părinți muncesc mult, petrec din ce în ce mai multe ore la locul de muncă și din ce în ce mai puțin timp cu copilul lor, străduindu-se să-i asigure acestuia condiții optime din punct de vedere material, fie din dorința de a compensa propriile lor carențe materiale din copilărie, fie din încercarea de a-i oferi copilului condiții materiale similare cu ale celorlalți copii. Și în condițiile acestei ”hore hedonice” de a avea în care intră și trebuie să joace, părinții ajung acasă surmenați și nu mai au disponibilitatea de a face față ”năzbâtiilor” copilului cu calm și într-un mod echilibrat. Și atunci cea mai la îndemână modalitate de a interveni, este pedeapsa, umilirea prin agresivitate verbală și fizică.
Stând de vorbă cu copiii cu atitudini și comportamente agresive vizavi de alți micuți față de care vor să se impună, am constatat că ei adoptă aceste modele de la părinții lor care sunt agresivi verbal, îi pedepsesc și îi bat considerând că este cea mai bună modalitate de coerciție. Dar este oare așa? Dă această metodă rezultate, este ea eficientă? Evident că nu, probabil doar pentru moment dar în nici un caz pentru a înlătura comportamentul dorit pe termen lung. Copiii înșiși declară că ”această metodă nu funcționează”. Și nu doar că nu funcționează, dar pe termen lung aduce cu sine și prejudicii copilului, ca de exempu: scăderea stimei de sine, scăderea performanțelor școlare, dezvoltarea timidității, dezvoltarea unor comportamente agresive față de alte persoane sau chiar față de propria persoană, depresie, dezvoltarea dorinței de a se răzbuna pe părinți, de a fugi de acasă, etc.
Ce alternative are un părinte pentru a-și educa copilul?
Psihoterapia adleriană ne propune 34 de principii eficiente de creștere a copilului, dintre care vi le recomanăm pe cele mai importante.
Încurajați copilul!
50% din această sarcină constă în a evita descurajarea, critica, umilința (”chiar dacă vrei să faci cutare lucru, lasă, că tu ești încă mic, fac eu, că fac mai repede ori mai bine, tu vei face când vei crește”) și supraprotecția (a face pentru copilul dumneavoastră ceea ce poate el singur să facă). Iar cealaltă parte de 50% din această sarcină, constă în a aprecia fiecare încercare și fiecare reușită, încurajând copilul să continue, apreciindu-i efortul sau plăcerea pentru ceea ce face și nu rezultatul pe care îl obține. De exemplu, când ia o notă bună la școală, îi puteți spune: ”Mă bucur că îți place să înveți” și nu ”Mă bucur că ai luat notă mare la școală.” Astfel evidențiem importanța învățatului și nu a notelor și încurajăm copilul să-și continue dezvoltarea abilităților, pentru că întotdeauna putem construi doar pe puteri (pe ceea ce face bine) și nu pe slăbiciuni (pe ceea ce nu face bine).
Folosiți consecința logică și naturală!
Dacă copilul strică jucăriile, consecința naturală este că nu le va mai avea pentru că nu vor fi înlocuite; părintele îi va spune copilului cu prietenie: ”Îmi pare rău că ți s-a stricat jucăria”, iar dacă copilul îi solicită achiziționarea uneia noi, părintele îi va spune cu fermitate: ”Îmi pare rău, nu am cum să te ajut, acum nu avem bani pentru o jucărie nouă, va trebui să aștepți până…”. Dacă copilul nu mănâncă la masă cu ceilalți membri ai familiei, consecința este că nu va mai mânca masa respectivă; dacă copilul va solicita mâncarea în camera lui sau să i se pregătească din nou masa în momentul în care el dorește, i se poate spune cu prietenie: ”Îmi pare rău, dar masa se ia împreună, în familie. Vei putea mânca la următoarea masă, împreună cu noi”. Aceasta nu este o formă de pedeapsă și dacă se aplică cu răzbunare, ea nu dă rezultate. Însă ea este necesar a fi aplicată cu consecvență, în mod constant, ca o regulă de familie, cu fermitate, prietenie și pentru toți membrii familiei.
Fiți fermi fără a domina!
Dacă nu există limite, copilul încearcă să vadă cât de departe le poate împinge. Dacă, spre exemplu, mergeți cu copilul la cumpărături și cu toate că îl informați dinainte că veți cumpăra doar alimente, iar acesta dorește jucării, chiar dacă se va trânti pe jos și va țipa din aceasta pricină, îi puteți spune ferm (serios și cu calm): ”Am spus că azi vom cumpăra doar alimente” și mergeți mai departe, fără să vă uitați la copil în urma dumneavoastră. Veți constata că în cele din urmă se va ridica și vă va urma.
Fă pe plac cu grijă: ai curajul de a spune ”Nu”!
A-i face toate plăcerile copilului, poate instala o atmosferă armonioasă în casă, însă acesta își va dezvolta o valoare a lucrurilor distorsionată și va crede că orice vede i se cuvine, iar pe termen lung nu va ști cum să-și gestioneze frustrările generate de situațiile în care nu-și va permite ceva din punct de vedere financiar. Așa că, faceți pe plac cu măsură. De exemplu, nu-i cumpărați copilului toate jucăriile pe care le vede, ci alegeți-le pe acelea care au un scop util, ținând cont și de sezon: vara – jucării de apă, iar iarna – jucării de interior, iar dacă dorește mai multe odată, îi puteți da să aleagă: ”Putem lua o singură jucărie, uite, poți alege între… și între …”.
Trezește-i respectul pentru drepturile altora!
Atunci când copilul pune mâna pe un obiect al părintelui, de exemplu pe bijuteriile mamei, ea îi poate spune: ”Dragul meu/draga mea, acestea sunt bijuteriile mele, doar eu pot umba cu ele”. Și de fiecare dată când copilul pune mâna pe ele, mama îl poate întreba cu fermitate dacă vrea să iasă singur din cameră sau să fie dus de acolo. Ea este fermă, dar îi lasă copilului decizia asupra modului în care o va face.
Acțiune! Nu vorbe!
Părinții repetă exasperați de mii de ori un lucru, iar copilul tot nu-și schimbă comportamentul. Dacă părintele tot repetă un lucru iar copilul nu înțelege, cuvintele sunt inutile și trebuie acționat. Dacă, de exemplu, părintele merge cu copilul în parc iar acesta iese de pe trotuar sărind pe șosea, i se poate spune: ”Putem merge în parc, pe trotuar.” Iar dacă acesta nu respectă regula, va fi luat de mână și dus înapoi acasă, în timp ce i se spune: ”Îmi pare rău că nu poți să mergi în parc, vei merge când vei fi pregătit să mergi pe trotuar”.
Așadar există și alte modalități de a educa copilul fără violență fizică și verbală. Este nevoie de timp, răbdare și disponibilitatea de a participa la ateliere de parenting pentru a cunoaște alternative pentru educarea eficientă a propriului copil.
Exercitii desen pentru incepatori
Este un efort să trasezi un simplu cerc atunci când începi orice tutorial? Liniile pe care le dorești drepte sunt curbate oricât de mult ai încerca? Pare greu să plasezi două puncte cu anumită distanță între ele? Desenele tale par greșite chiar și după ai repetat cu atenție fiecare pas dintr-un tutorial detaliat? Aceste probleme apar din cauza lipsei abilităților de bază, care sunt ignorate atunci învățăm să desenăm. De fapt, aceste abilități sunt evidente pentru cineva care desenează în mod curent, dar pot fi uitate ușor după câțiva ani fără un creion în mână. Așadar, ești gata să recuperezi?
Dacă ești în căutarea unui ajutor motivațional înainte de a accepta această provocare, vizitează acest articol însoțitor, What's Your Excuse? De ce nu poți desena?
1. Divizarea liniei drepte
Problema: nu poți desena o linie dreaptă/un cerc perfect.
Pasul 1
Liniile drepte nu sunt reale. Ele există doar vectorial, ca cea mai scurtă cale între două puncte. Poți să trișezi și să folosești o riglă, dar astfel cel mai probabil mâna nu se va obișnui să deseneze linii lungi perfect drepte. Chiar dacă incepi un desen ce arată bine, cu cât mai mult desenezi, cu atât mai multe șanse de greșeală apar. Ce înseamnă acest lucru?
Dacă desenarea unei linii lungi este aproape imposibilă, atunci putem folosi linii scurte pentru care mâna este mai obișnuită. Priviți imaginea de mai jos. Cu cât liniile sunt mai scurte, cu atât este desenul mai aproape de original.
Pasul 2
Să spunem că dorești să desenezi o floare ca cea de mai jos. Poți vedea că este construită dintr-o linie perfectă, un cerc perfect și câteva curbe cu unghiuri precise. Presupun că ai putea să o desenezi foarte încet, trasând linii dintr-un punct în altul cu grijă, cu limba în colțul gurii și transpirație pe față. Dar... de ce? A desena nu este o corvoadă, ar trebui să fie distractiv!
Pasul 3
Desenul tehnic (linii drepte, cercuri perfecte) necesită concentrare. Este despre a desena lucruri așa cum sunt în realitate. Nu presupune creație sau stil personal, pentru că stilul vine din diversitate. Este ceea ce îți dorești? Să desenezi aceleași lucruri în exact același mod?
Dacă da, nu acesta e tutorialul potrivit. Pentru că desenul - creația - este despre relaxarea mâinii în timp ce suntem concentrați pe efectul final în loc să desenăm linii drepte. Asta este ceea ce trebuie să înveți - cum să ramâi relaxat, să schițezi rapid și liber. Să încercăm din nou să desenăm această floare. Dar de data aceasta, urmează aceste reguli simple:
Împarte aceste linii lungi în unele scurte.
Cu cât avem mai multe curbe, cu atât mai scurte sunt liniile.
Atinge ușor hârtia, nu apăsa mult cu creionul.
Nu a fost distractiv? Dacă privești de departe, arată chiar bine. Acum umple spațiile între linii unde este cazul. Regulile de la pasul anterior încă se aplică.
Acum poți evidenția liniile definite cu un marker sau apăsând mai tare creionul. Acest pas nu este necesar, îl poți omite.
Este gata! Nu arată exact ca originalul, dar poți observa deja un anumit stil, puțin caracter personal, o adevărată lucrare făcută de propriile mâini. Poți vedea și că arată mai natural decât originalul pentru că natura nu este perfectă. Ce este cel mai important, odată ce depășești conturul, poți schimba totul cu ușurință. Paradoxal, cu cât mai puțin precise sunt liniile, cu atât mai firesc arată desenul.
Ce să exersezi?
Divizează liniile în unele mai scurte;
Desenează cercurile executând linii scurte și nu curbe mari.
Desenează fără să apeși mult - în acest mod greșelile nu vor fi vizibile.
Crează-ți propriul stil
Problema: simți că poți desena doar lucruri pe care alții le-au creat deja. Desenele tale nu arată ca ceva ce chiar îți aparține.
Pasul 1
Așadar poți desena cercuri și linii drepte, nu-i așa? Nu este neapărat un lucru bun. Te poți bloca în reguli matematice și de desen tehnic - poți fi grozav la repetiție, nu și la creație. Cum te poți ajuta singur? Primul pas al acestui tutorial este bun, dar mai este un truc pe care îl poți folosi.
După cum am spus înainte, stilul provine din diversitate. Dacă redesenezi o imagine cu atenție, linie cu linie, fără să adaugi nimic nou (consideri că ar fi o greșeală!), nu poți avea ca rezultat ceva diferit. Originalul nu a fost al tău, iar desenul este doar o copie. Nu spun că nu ar trebui să urmărești tutoriale - ar trebui să fii mai creativ și - paradoxal - mai puțin precis în același timp.
Cum să pierdem puțin din precizie în mod rezonabil? Să începem cu acest exercițiu simplu: trasează câteva forme simple cu mâna tremurândă. Exersează până când mâna devine relaxată.
Pasul 2
Să încercăm acum acest tutorial simplu. Desenează ca de obicei, dar la pasul 4 desenează liniile cu mâna tremurândă. Desenează câteva capete, schimbând nivelul de nervozitate al liniei.
Pasul 3
Ești surprins? Fiecare cap arată diferit de original, dar îl poți recunoaște pe cel tocmai desenat. De asemenea, deși au fost folosite aceleași proporții, ele nu sunt identice. Care este cauza?
Când învățăm să scriem, învățătorul dorește să repetăm liniile după un tipar. Ai petrecut mult timp desenând (nu scriind) fiecare literă ca și când ar fi fost o mică operă de artă. Apoi, cu timp și experiență, ai dezvoltat propriul fel de a scrie, stilul personal. Literele tale arată diferit de ale mele sau ale prietenilor tăi - și, cu toate acestea, ceea ce scrii este lizibil. Stilul tău s-a schimbat pentru că ai dorit să scrii repede - să îți notezi gândurile, nu să desenezi litere perfecte, dar lipsite de sens.
Aplică această regulă la desen. Gândește-te la ceea ce vrei să obții, nu la linii. Desenează rapid și mișcarea personală și unică a mâinii va avea ocazia să strălucească.
Pasul 4
Mai este ceva ce contribuie la stilul propriu - creativitatea. Repetă încă o dată acest tutorial, de data aceasta schimbând rezultatul după dorință. Înveți să desenezi un cap de dragon, dar dragonii au în imaginația ta guri mai mari? Nicio problemă! Nu ai nevoie de alt tutorial, doar ajustează regulile după cum ai nevoie.
Pasul 5
Ce să exersezi?
Încearcă să desenezi lucruri din mediul tău cu linii tremurânde, nesigure, fără să te gândești prea mult la efecte.
Schițează des! Nu te gândi la rezultat, doar lasă-ți mâna să se miște natural;
Când urmărești tutoriale, rămâi creativ - schimbă lungimi, forme, distanțe și vezi unde ajungi.
Măsoară proporțiile
Problema: proporțiile tale par mereu incorecte. Simți că nu poți aprecia o anumită distanță fără a folosi o riglă sau alte unelte.
Pasul 1
Proporțiile greșite reprezintă o problemă uriașă pentru un artist aspirant. Din fericire, poți trece de acest obstacol dacă nu îl ignori. În primul rând, ce sunt proporțiile în realitate?
Nu sunt o distanță măsurată într-o anumită unitate. Ele definesc locul unui element în relație cu altul. Înseamnă că dacă vrei să desenezi imaginea întreagă (setul de elemente) de două ori mai mare, toate distanțele trebuie și ele dublate.
Pasul 2
Să ne antrenăm ochii să vadă și să retrasăm proporțiile. Mai întâi, încearcă să redesenezi această imagine, de două ori mai mică.
Pasul 3
Acum, ia o riglă și verifică dacă ai estimat corect - distanța ar trebui să fie de două ori mai mică decât pe ecran. Așadar, cum este rezultatul? Probabil nu extraordinar, odată ce citești acest tutorial. Observi că cercurile ar trebui să fie de două ori mai mici și că acest lucru pare aproape imposibil - cum să desenăm un cerc de două ori mai mare, dacă nu știm nici măcar dimensiunea originală?
Răspunsul este că avem nevoie de cel puțin două elemente pentru a vorbi despre relativitate. Nu contează mărimea primului element - poate să nu fie proporțională, dacă este numai unul. Acum să încercăm din nou. Desenează primul cerc.
Pasul 4
Acum imaginează-ți două linii din centrul cercului. Există o a treia linie imaginară ce conectează cele două cercuri. Observi unghiul creat? Trasează această linie, fără a adăuga deocamdată al doilea cerc.
Dacă nu poți vedea cu ușurință unghiul, încearcă să împarți unghiul drept în treimi și apoi fiecare treime tot în treimi. Fiecare dintre ele are 10 grade.
Pasul 5
Acum trebuie să stabilim distanța. Câte cercuri pot fi plasate între ambele centre din original? Aplică această relație desenului tău. Pentru început, este bine să printăm originalul și să trasăm celalalte cercuri fizic, mai târziu putem doar să ne prefacem că le desenăm (ținând creionul drept deasupra hârtiei și văzând în minte cercurile).
Pasul 6
Este aproape gata! Acum trebuie să verificăm care este mărimea celui de-al doilea cerc în relație cu primul. O bună metodă este să ne imaginăm cel de-al doilea cerc în interiorul primului pentru a vedea clar proporțiile.
Pasul 7
Gata! Poți folosi rigla pentru a măsura precizia. Această metodă este foarte bună atunci când ochii nu sunt încă antrenați să vadă proporțiile, și cu timpul, nu vei mai avea nevoie de elemente de ghidaj.
Pasul 8
Ce să exersezi?
Învață să vezi proporțiile peste tot. Uită-te în jur și întreabă-te: cât de lungi sunt degetele tale în comparație cu palma? Câte capete încap în corpul unui câine? Ce elemente ale feței încap perfect între ochi? Exercițiul poate fi făcut în timpul liber și ajută la creșterea concentrării. De asemenea, cu timpul ochii vor învăța să facă asta automat!
Dacă ai probleme cu recrearea mărimilor (de exemplu, vrei să desenezi două cercuri identice și niciodată nu ies cum trebuie), nu uita să exersezi. Desenează aceste cercuri până reușești să le desenezi identic și încearcă și cu triunghiuri, pătrate etc. Problema trebuie rezolvată înainte de a face orice tutorial pentru că stă la baza altor abilități.
Internetul este plin de tutoriale simple, pas cu pas, care nu contribuie la abilități reale de desen, dar sunt grozave pentru a exersa proporții. Începe cu cele mai simple imagini cu copii și avansează pe măsură ce capeți încredere. Nu continua fără a dobândi aceste abilități de bază. Nu putem construi ceva puternic fără o bază solidă.
Eliberează-ți mâna.
Problema: ți se pare greu să desenezi linii paralele sau convergente. A doua linie mereu ajunge cumva într-o direcție greșită.
Pasul 1
Acest lucru se întâmplă pentru că îți dai prea mult silința. Vrei să ai precizie și de aceea desenezi încet și grijuliu, iar mâna ta are astfel mai mult timp să facă greșeli. Încearcă să desenezi ambele linii rapid - se schimbă ceva? Dacă da, mă bucur că am putut fi de folos! Dacă nu, puțin exercițiu nu ar strica.
A desena șerpi este cel mai grozav și mai complex training la care m-aș putea gândi. Îți permite să exersezi proporții, să planifici lungimi, să schimbi mărimi și unghiuri, și cel mai important, ajută mâna să se miște mai grațios. Dacă citești acest paragraf, probabil ai probleme și cu șerpii - ies prea groși sau prea subțiri și desenul pare complet greșit. Dar putem rezolva asta!
Începe cu o serie de cercuri, fiecare mai mic decât precedentul. Sfârșește fiecare rând cu un singur punct.
Pasul 2
Conectează marginile diametrelor. Un șarpe simplu este gata! Desigur, mai e de învățat.
Pasul 3
Acum desenează tot o serie de cercuri, schimbând poziția vertical.
Pasul 4
Conectează-le din nou.
Pasul 5
Să mărimi nivelul de dificultate. De data aceasta, lasă spații mai mari între cercuri.
Pasul 6
Unirea cercurilor poate fi mai grea, pentru că trebuie să desenezi arcuri de cerc. Acesta este adevăratul exercițiu. Desenează șerpii, lungi și scurți, drepți sau curbați, folosind spații mai mari între cercuri de fiecare dată când observi că te apropii de rezultatul dorit. Dacă repeți suficient, mâna ta ar trebui să învețe mișcarea potrivită.
Pasul 7
Ce să exersezi?
Șerpi! Desenează mulți, sunt rapizi și ușor de făcut.
Desenează o serie de linii paralele și valuri cât mai rapid. Lasă-ți mâna să se simtă cât mai liberă!
Desenează curbe în timp ce te uiți la televizor sau citind articole pe Internet. Nu contează ce desenezi, important este ca mâna să se miște liber.
Învață ce sunt lucrurile - și de ce
Problema: nu poți desena din imaginație. Totul merge bine când urmărești un tutorial, dar când nu mai poți să îți amintești pașii, iese bine doar o singură postură.
Pasul 1
Te vei bucura să afli că nu este o problemă atât de mare. Trebuie doar să îți schimbi atitudinea. Vei învăța să desenezi linii, nu neapărat obiectul în sine. Există două tipuri de informație.
Matrice (rastru): unde este punctul? La ce este conectat? Care este distanţa dintre puncte? Cât de multe se regăsesc într-o arie dată?
Vector: care este scopul punctului? Din ce face parte punctul? Ce face acest set de puncte? Cum influențează alte elemente?
Informația-matrice este un tipar ce permite repetarea aceluiași obiect. Este greu de memorat și este utilă doar uneori. Informația-vector este scalabilă. Înseamnă că atunci când condițiile se schimbă (posturi diferite, mărimi, stiluri), elementele se ajustează corespunzător, pentru că depind de proporții, nu de poziție. Urmează un exemplu:
Informația-matrice pentru un cap de câine:
C1 - nasul;
C3 - ochiul;
C1-E3 - gura;
A3-E5 - capul (etc).
Capul este format din două cercuri - o formă pentru creier şi o gură;
Gura este un puțin mai mare decât mijlocul formei pentru creier;
Ochiul este circular şi începe la mijlocul formei pentru creier, atingând gura;
Nasul este deasupra gurii și este la fel de mare ca ochiul (etc).
Dacă doriţi să schimbaţi ceva, de exemplu să deschideți gura, informația-matrice nu reuşeşte. Este fixă, scalabilă numai ca mărime, şi chiar mai inutilă, atunci când doriți să creaţi o postură în 3D. Ce ar fi de învățat când vorbim de vectori?
Pasul 2
Ia un obiect și analizează-l. Sunt două maniere de gândire pe care le poți aborda acum (voi folosi ca exemplu o sticlă).
Sticla este făcută dintr-un dreptunghi, apoi are un triunghi plat dedesubt, o linie destul de lungă şi un triunghi plat din nou;
Sticla este un recipient alungit, cu o secţiune circulară, în care se toarnă vin. Partea superioară a recipientului poate fi curbată către interior, pentru a reduce pierderea bulelor. Partea de jos a recipientului se topeşte uşor într-un picior gros. Piciorul este apoi topit într-un suport circular.
Ce parere ai, ce imagine descrie mai bine esenţa unui pahar? Primul dintre ele se realizează rapid şi este potrivit la începutul aventurii cu desenul, dar nu permite decât desenarea din această poziție. Ai putea încerca desenul în lumea 3D, în perspectivă, în mișcare și să realizați brusc că nu știți să desenați un pahar.
Pasul 3
Un alt exemplu de anatomie. Puteți învăța cum realizați siluetă într-o postură, dar fără a ști nimic despre aceeași siluetă în timp ce aleargă/stă/luptă. Un simplu "de ce" nu a fost niciodată mai puternic. De ce este această parte bombat? La ce folosește? De ce este lung/scurt? De ce este această parte conectată la alta anume?
Pasul 4
Ce să exersezi?
Nu mai copia liniile pe care le vezi fără să le treci prin filtrul gândirii. Încearcă să înţelegi obiectul ca pe un întreg. Dacă înțelegi de ce este construit și desenat astfel, vei putea să îl modifici și să creezi ceva personal fără a te abate de la reguli.
Analizează obiectele chiar și atunci când nu desenezi. Într-o coadă, într-un autobuz, când aştepți pe cineva - uită-te în jur şi întreabă-te: de ce arată ceva în felul în care arată? Ce scop are? Cu fiecare răspuns, informația-vector din mintea ta se va extinde. Vei fi surprins de cât de mult ajută!
Acum ești gata de desen!
Dacă ai urmărit tutorialul cu atenție, după ce exersezi îndeajuns, vei putea parcuge tutoriale de nivel intermediar fără probleme. Aceste exerciții pot părea plictisitoare, dar sunt esențiale și trebuie deprinse. Dacă le-ai încercat și par neînsemnate, atunci e grozav, esti pregătit! Dar dacă ai întâmpinat unele dificultăți, ar fi bine să te oprești și să treci de obstacole prin exerciții. De asemenea, dacă ai orice de discutat, pur și simplu postează un comentariu - voi ajuta cu plăcere!
Informația-vector pentru un cap de câine:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)