Educatie fara violenta

Educație fără bătaie?

De ce recurg părinții la comportamente agresive asupra propriilor copii? Pe de o parte, vorbim de modelele parentale, la care părinții înșiși au asistat în copilăria lor și când adesea auzeau că ”bătaia este ruptă din rai”. Tatăl din fiecare familie era figura autoritară ce se impunea asupra tuturor membrilor familiei. Însă acest lucru nu mai funcționează azi, fiindcă femeile au început să devină mai independente, soțul a început să-și piardă autoritatea asupra soției, iar părinții încep să-și piardă autoritatea asupra copiilor. Copii simt și văd acest lucru și sunt din ce în ce mai puțin dispuși să tolereze o relație de tip autoritar-submisiv. Ei se împotrivesc în a face pe plac părinților care vor să fie autoritari cu ei.

Pe de altă parte, ambii părinți muncesc mult, petrec din ce în ce mai multe ore la locul de muncă și din ce în ce mai puțin timp cu copilul lor, străduindu-se să-i asigure acestuia condiții optime din punct de vedere material, fie din dorința de a compensa propriile lor carențe materiale din copilărie, fie din încercarea de a-i oferi copilului condiții materiale similare cu ale celorlalți copii. Și în condițiile acestei ”hore hedonice” de a avea în care intră și trebuie să joace, părinții ajung acasă surmenați și nu mai au disponibilitatea de a face față ”năzbâtiilor” copilului cu calm și într-un mod echilibrat. Și atunci cea mai la îndemână modalitate de a interveni, este pedeapsa, umilirea prin agresivitate verbală și fizică.

Stând de vorbă cu copiii cu atitudini și comportamente agresive vizavi de alți micuți față de care vor să se impună, am constatat că ei adoptă aceste modele de la părinții lor care sunt agresivi verbal, îi pedepsesc și îi bat considerând că este cea mai bună modalitate de coerciție. Dar este oare așa? Dă această metodă rezultate, este ea eficientă? Evident că nu, probabil doar pentru moment dar în nici un caz pentru a înlătura comportamentul dorit pe termen lung. Copiii înșiși declară că ”această metodă nu funcționează”. Și nu doar că nu funcționează, dar pe termen lung aduce cu sine și prejudicii copilului, ca de exempu: scăderea stimei de sine, scăderea performanțelor școlare, dezvoltarea timidității, dezvoltarea unor comportamente agresive față de alte persoane sau chiar față de propria persoană, depresie, dezvoltarea dorinței de a se răzbuna pe părinți, de a fugi de acasă, etc.
Ce alternative are un părinte pentru a-și educa copilul?

Psihoterapia adleriană ne propune 34 de principii eficiente de creștere a copilului, dintre care vi le recomanăm pe cele mai importante.
Încurajați copilul!

50% din această sarcină constă în a evita descurajarea, critica, umilința (”chiar dacă vrei să faci cutare lucru, lasă, că tu ești încă mic, fac eu, că fac mai repede ori mai bine, tu vei face când vei crește”) și supraprotecția (a face pentru copilul dumneavoastră ceea ce poate el singur să facă). Iar cealaltă parte de 50% din această sarcină, constă în a aprecia fiecare încercare și fiecare reușită, încurajând copilul să continue, apreciindu-i efortul sau plăcerea pentru ceea ce face și nu rezultatul pe care îl obține. De exemplu, când ia o notă bună la școală, îi puteți spune: ”Mă bucur că îți place să înveți” și nu ”Mă bucur că ai luat notă mare la școală.” Astfel evidențiem importanța învățatului și nu a notelor și încurajăm copilul să-și continue dezvoltarea abilităților, pentru că întotdeauna putem construi doar pe puteri (pe ceea ce face bine) și nu pe slăbiciuni (pe ceea ce nu face bine).
Folosiți consecința logică și naturală!

Dacă copilul strică jucăriile, consecința naturală este că nu le va mai avea pentru că nu vor fi înlocuite; părintele îi va spune copilului cu prietenie: ”Îmi pare rău că ți s-a stricat jucăria”, iar dacă copilul îi solicită achiziționarea uneia noi, părintele îi va spune cu fermitate: ”Îmi pare rău, nu am cum să te ajut, acum nu avem bani pentru o jucărie nouă, va trebui să aștepți până…”. Dacă copilul nu mănâncă la masă cu ceilalți membri ai familiei, consecința este că nu va mai mânca masa respectivă; dacă copilul va solicita mâncarea în camera lui sau să i se pregătească din nou masa în momentul în care el dorește, i se poate spune cu prietenie: ”Îmi pare rău, dar masa se ia împreună, în familie. Vei putea mânca la următoarea masă, împreună cu noi”. Aceasta nu este o formă de pedeapsă și dacă se aplică cu răzbunare, ea nu dă rezultate. Însă ea este necesar a fi aplicată cu consecvență, în mod constant, ca o regulă de familie, cu fermitate, prietenie și pentru toți membrii familiei.
Fiți fermi fără a domina!

Dacă nu există limite, copilul încearcă să vadă cât de departe le poate împinge. Dacă, spre exemplu, mergeți cu copilul la cumpărături și cu toate că îl informați dinainte că veți cumpăra doar alimente, iar acesta dorește jucării, chiar dacă se va trânti pe jos și va țipa din aceasta pricină, îi puteți spune ferm (serios și cu calm): ”Am spus că azi vom cumpăra doar alimente” și mergeți mai departe, fără să vă uitați la copil în urma dumneavoastră. Veți constata că în cele din urmă se va ridica și vă va urma.
Fă pe plac cu grijă: ai curajul de a spune ”Nu”!

A-i face toate plăcerile copilului, poate instala o atmosferă armonioasă în casă, însă acesta își va dezvolta o valoare a lucrurilor distorsionată și va crede că orice vede i se cuvine, iar pe termen lung nu va ști cum să-și gestioneze frustrările generate de situațiile în care nu-și va permite ceva din punct de vedere financiar. Așa că, faceți pe plac cu măsură. De exemplu, nu-i cumpărați copilului toate jucăriile pe care le vede, ci alegeți-le pe acelea care au un scop util, ținând cont și de sezon: vara – jucării de apă, iar iarna – jucării de interior, iar dacă dorește mai multe odată, îi puteți da să aleagă: ”Putem lua o singură jucărie, uite, poți alege între… și între …”.
Trezește-i respectul pentru drepturile altora!

Atunci când copilul pune mâna pe un obiect al părintelui, de exemplu pe bijuteriile mamei, ea îi poate spune: ”Dragul meu/draga mea, acestea sunt bijuteriile mele, doar eu pot umba cu ele”. Și de fiecare dată când copilul pune mâna pe ele, mama îl poate întreba cu fermitate dacă vrea să iasă singur din cameră sau să fie dus de acolo. Ea este fermă, dar îi lasă copilului decizia asupra modului în care o va face.
Acțiune! Nu vorbe!

Părinții repetă exasperați de mii de ori un lucru, iar copilul tot nu-și schimbă comportamentul. Dacă părintele tot repetă un lucru iar copilul nu înțelege, cuvintele sunt inutile și trebuie acționat. Dacă, de exemplu, părintele merge cu copilul în parc iar acesta iese de pe trotuar sărind pe șosea, i se poate spune: ”Putem merge în parc, pe trotuar.” Iar dacă acesta nu respectă regula, va fi luat de mână și dus înapoi acasă, în timp ce i se spune: ”Îmi pare rău că nu poți să mergi în parc, vei merge când vei fi pregătit să mergi pe trotuar”.

Așadar există și alte modalități de a educa copilul fără violență fizică și verbală. Este nevoie de timp, răbdare și disponibilitatea de a participa la ateliere de parenting pentru a cunoaște alternative pentru educarea eficientă a propriului copil.

sursa