Nu este suficient ca un părinte să îşi trimită cu conștiinciozitate copilul la şcoală în fiecare zi pentru ca aceasta să aibă succes. Implicarea părinților în educaţia copilului, la şcoală şi acasă, are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale, în general. Conform cercetărilor, copiii unor părinţi implicaţi: absentează mai rar; se comportă mai bine; au performanţe şcolare mai bune; acced la nivele mai înalte de educaţie.
__________________________________________________________
Cercetările arată că un mediu familial care încurajează învăţarea este mai important decât venitul părinţilor, nivelul educaţional sau background-ul cultural. Implicându-se activ în educaţia copiilor lor, părinţii le transmit acestora un mesaj important: că sunt interesaţi de activităţile copiilor, iar şcoala este importantă.
Există câteva modalităţi concrete prin care părinţii se pot implica în educaţia copiilor lor.
Acasă: citiţi copilului dvs., discutaţi cu copilul cărţile şi poveştile pe care i le citiţi, ajutaţi-l pe copil să îşi organizeze timpul, limitaţi privitul la televizor în serile din cursul săptămânii, discutaţi în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală, verificaţi-i temele de casă în fiecare seară.
La şcoală: Întâlniţi-vă cu învăţătoarea pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de ajutorul dvs., în funcţie şi de interesele pe care le aveţi. Oferiţi-vă voluntar. Părinţii pot: să ajute în sala de curs, să desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de ex., să citească), să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale, să ajute desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe, ateliere de teatru sau alte arte), să însoţească elevii în excursii, să antreneze echipele de sport ale şcolii, să vorbească elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale, să ajute la scrierea unor articole despre şcoală.
Toate aceste activităţi reprezintă o oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii şi cu ceilalţi părinţi. Astfel ei pot afla informaţii despre activităţile zilnice şi despre climatul şcolii, ceea ce îi ajută să înţeleagă cum este şcoala unde învaţă copilul lor. În ceea ce privește propriul copil, părintele poate astfel să îl ajute în activitățile școlare, dar, în același timp, creează un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate şi servește ca model de comportament responsabil.
Una dintre problemele cele mai frecvente care îi preocupă pe părinții copiilor și care, într-adevăr, are influență pe termen lung asupra parcursului școlar al copilului, este interesul pentru lectură. Un astfel de interes poate fi cultivat prin acțiuni susținute, încă de la vârste fragede ale copilului, când părintele îi poate citi cu voce tare. Cu cât vei fi mai entuziasmat când vei citi, cu atât copilul va fi mai încântat.
Cel mai important este să ți seama de ritmul copilului și să te asiguri că se distrează. Atunci când citești: urmărește cu degetul pe carte pe măsură ce citești; folosește voci special și diferite pentru personaje, precum și interjecții, citește cu intonație. Aceasta îl va ajuta pe copil să devină mai interes de poveste; oprește-te și uitați-vă la ilustrații. Faceți legătura dintre ilustrații și ceea ce citești. Cere-i copilului să povestească ce se întâmplă în ilustrații; invită-l pe copil să ți se alăture când se repetă o anumită frază în poveste; fă legătura între evenimentele din poveste și evenimente similar din viața lui; dacă copilul te întreabă ceva, oprește-te și răspunde-I la întrebare. Povestea ar putea fi pentru copil un context să își exprime gândurile și să își rezolve propriile sale probleme; continuă să-i citești copilului și după ce el învață să citească. În felul acesta copilul poate asculta și înțelege povestiri mai dificile decât cele permise de capacitatea lui de a citi.
Odată ce copilul învață să citească el-însuși, pune-l să îți citească cu voce tare. Aceasta va întări încrederea lui în abilitatea sa de a citi, și, în general, de a dobândi noi abilități. Dacă copilul îți cere ajutor la citirea unui cuvânt, răspunde-i imediat, astfel încât să nu piardă sensul poveștii. Nu îl forța să repete și el cuvântul respectiv, dar lasă-l să o facă dacă acest lucru vine din propria inițiativă. Dacă copilul înlocuiește un cuvânt cu un altul, nu îl corecta dacă sensul este același. Dacă înlocuirea schimbă sensul (de exemplu, înlocuiește ”lac” cu ”loc”), roagă-l să citească propoziția de la început pentru că nu ești sigur ca ai înțeles bine. Fii atent la semnele de oboseală ale copilului și oprește activitatea la cel mai mic semn de oboseală sau frustrare. Dar cel mai important este să îl lauzi cât mai mult pe copil. Astfel, nu numai că el va învăța să citească, dar o va face cu plăcere și va fi motivat să citească din ce în ce mai mult.
În concluzie, există câteva sfaturi concrete pe care părintele este bine să le aibă în minte: Stabilește-ți în fiecare zi o perioadă de timp când citești cu copilul tău. Cei mai mulți copii preferă să li se citească seara, la culcare; Lasă cărți în camera copilului pentru ca el să le poată răsfoi și singur. Creează-i un fel de colț de lectură, cu un raft de cărți și un fotoliu confortabil; Citește-i cărți care îi facă plăcere, oro de câte ori o cere, chiar dacă ajunge să le învețe pe de rost. Apoi îl poți lăsa pe copil că continue propozițiile sau să recitați pe rând din carte.
Majoritatea copiilor învață să citească la școală, pe la 6-7 ani. O modalitate de învățare pune accent pe recunoașterea cuvântului și a sensului lui în funcție de contextul în care este folosit. O altă modalitate este învățarea și decodarea sunetelor reprezentate de litere, focusându-se pe legătura dintre cuvântul scris și pronunțat. Majoritatea învățătorilor folosesc o combinație a acestor metode, dar e bine ca părintele să fie conștient de ele.
A-l forța pe copil să învețe să citească mai devreme poate reprezenta ulterior un obstacol care stă în calea interesului său de a citi întrucât este frustrant pentru copil. Or, copiii cărora le place să învețe, au cele mai mari șanse de succes în școală. Iar interesul pentru lectură nu trebuie forțat, ci trebuie sprijinit cu răbdare, în timp, cu atât mai mult cu cât cititul este o abilitate esențială pentru întreg procesul de învățare. De aceea, plăcerea de a citi se construiește împreună, de către părinte cu copilul său, prin joc și alte activități distractive.
Geta COSTESCU
psiholog clinician
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu