Jucarii recomandate pentru copiii de 5 - 7 ani

         Jucariile au o importanta covarsitoare in dezvoltarea copilului de 5-7 ani: tipul, genul de jucarii are o influenta asupra viitoarelor ocupatii ale copilului, afecteaza intr-o anumita masura, caracterul copilului si influenteaza dezvoltarea sa psihica. Determina de asemenea, pasiunile sale si ajuta copilul sau dimpotriva, il impiedica sa isi gaseasca si sa dezvolte talentele si dorintele, aspiratiile sale.

De aceea, am fost foarte atenti in privinta jucariilor pe care copiii le-au primit de cand erau foarte mici. Nu critic si nu judec pe nimeni insa eu personal nu vad cu ce il ajuta pe copilul meu, sa se joace cu o sabie sau cu o pusca. Nu este ca si cum mi-as dori sa il antrenez sa ajunga un luptator cu sabia sau vreun cowboy de succes.

Tatal meu sta la curte si vis-a-vis de curtea sa, au stat pentru o perioada de timp, niste persoane de etnie rroma. Aveau un copil de 3-4 ani, a carui unica jucarie, era un topor. Vorbesc serios: un topor cam cat el, super ascutit si cu care copilul alerga cam pe oricine nu ii placea si avea ne-norocul sa traverseze strada. Nu aveam copii atunci, mi-am promis insa ca atunci cand voi avea, sa nu ii las sa se joace cu astfel de jucarii, chiar de plastic fiind. Am vazut de-a lungul timpului o multime de copii care se jucau numai cu jucarii de acest gen: sabii, pistoale, nunchaku-uri, cutite, bate, buzdugane si diverse alte arme. Influentati probabil si de desenele animate la care se uitau, copiii devenisera din ce in ce mai violenti si mai agresivi si neintelegand urmarile posibile ale faptelor lor, tot vorbeau de batai, lupte, omoruri etc. In timpul asta, parintii erau siderati de comportamentul copiilor lor si nu isi puteau explica de unde, cu toate ca ei le cumparau incontinuare acelasi tip de jucarii. Si aici eu personal, pierdeam firul: ii cumperi copilului tau doar arme de jucarie insa nu intelegi de ce copilul viseaza doar la batai si la lupte? Pai ce ai vrea sa faca cu acele arme, sa bata albusuri, sa invete sa coase, sa isi dezvolte imaginatia in privinta constructiilor civile?

Repet: nu judec pe nimeni si nu critic, nu asta este scopul. Doar ca eu pentru copiii mei, imi doresc altfel de jucarii si de ocupatii si as vrea sa aiba alte aspiratii, nu doar sa isi doreasca sa ajunga un bodyguard eficient. Cred ca toti copiii pot realiza lucuri extraordinar de frumoase, incepand cu arta si terminand cu inventiile din toate domeniile de la medicina si pana la inginerie de orice tip. As vrea insa sa isi descopere si cultive aceste pasiuni de mic copil.

Acestea sunt jucariil pe care noi le-am cumparat copiilor nostri, respectiv pe care ne dorim sa le achizitionam in scurt timp, toate au fost cumparate de la Noriel insa cine are copil cu siguranta intelege sau va intelege in scurt timp, de ce. Pentru ca este singurul magazin de jucarii, serios, din Romania (o sa public si categoriile de jucarii din care fac parte, respectivele jucarii). Sfatul meu este unul singur: cumpara-i copilului tau, jucarii care sa ii alimenteze pasiunile si sa ii trezeasca curiozitatea, care sa iti indrume copilul pe drumul pe care tie ti-ar place sa il vezi:


Niciun comentariu:
Labels:

Implicarea părinţilor şi succesul şcolar al copiilor

Nu este suficient ca un părinte să îşi trimită cu conștiinciozitate copilul la şcoală în fiecare zi pentru ca aceasta să aibă succes. Implicarea părinților în educaţia copilului, la şcoală şi acasă, are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale, în general. Conform cercetărilor, copiii unor părinţi implicaţi: absentează mai rar; se comportă mai bine; au performanţe şcolare mai bune; acced la nivele mai înalte de educaţie.

__________________________________________________________

Cercetările arată că un mediu familial care încurajează învăţarea este mai important decât venitul părinţilor, nivelul educaţional sau background-ul cultural. Implicându-se activ în educaţia copiilor lor, părinţii le transmit acestora un mesaj important: că sunt interesaţi de activităţile copiilor, iar şcoala este importantă.

Există câteva modalităţi concrete prin care părinţii se pot implica în educaţia copiilor lor.
Acasă: citiţi copilului dvs., discutaţi cu copilul cărţile şi poveştile pe care i le citiţi, ajutaţi-l pe copil să îşi organizeze timpul, limitaţi privitul la televizor în serile din cursul săptămânii, discutaţi în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală, verificaţi-i temele de casă în fiecare seară.

La şcoală: Întâlniţi-vă cu învăţătoarea pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de ajutorul dvs., în funcţie şi de interesele pe care le aveţi. Oferiţi-vă voluntar. Părinţii pot: să ajute în sala de curs, să desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de ex., să citească), să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale, să ajute desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe, ateliere de teatru sau alte arte), să însoţească elevii în excursii, să antreneze echipele de sport ale şcolii, să vorbească elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale, să ajute la scrierea unor articole despre şcoală.

Toate aceste activităţi reprezintă o oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii şi cu ceilalţi părinţi. Astfel ei pot afla informaţii despre activităţile zilnice şi despre climatul şcolii, ceea ce îi ajută să înţeleagă cum este şcoala unde învaţă copilul lor. În ceea ce privește propriul copil, părintele poate astfel să îl ajute în activitățile școlare, dar, în același timp, creează un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate şi servește ca model de comportament responsabil.

Una dintre problemele cele mai frecvente care îi preocupă pe părinții copiilor și care, într-adevăr, are influență pe termen lung asupra parcursului școlar al copilului, este interesul pentru lectură. Un astfel de interes poate fi cultivat prin acțiuni susținute, încă de la vârste fragede ale copilului, când părintele îi poate citi cu voce tare. Cu cât vei fi mai entuziasmat când vei citi, cu atât copilul va fi mai încântat.

Cel mai important este să ți seama de ritmul copilului și să te asiguri că se distrează. Atunci când citești: urmărește cu degetul pe carte pe măsură ce citești; folosește voci special și diferite pentru personaje, precum și interjecții, citește cu intonație. Aceasta îl va ajuta pe copil să devină mai interes de poveste; oprește-te și uitați-vă la ilustrații. Faceți legătura dintre ilustrații și ceea ce citești. Cere-i copilului să povestească ce se întâmplă în ilustrații; invită-l pe copil să ți se alăture când se repetă o anumită frază în poveste; fă legătura între evenimentele din poveste și evenimente similar din viața lui; dacă copilul te întreabă ceva, oprește-te și răspunde-I la întrebare. Povestea ar putea fi pentru copil un context să își exprime gândurile și să își rezolve propriile sale probleme; continuă să-i citești copilului și după ce el învață să citească. În felul acesta copilul poate asculta și înțelege povestiri mai dificile decât cele permise de capacitatea lui de a citi.

Odată ce copilul învață să citească el-însuși, pune-l să îți citească cu voce tare. Aceasta va întări încrederea lui în abilitatea sa de a citi, și, în general, de a dobândi noi abilități. Dacă copilul îți cere ajutor la citirea unui cuvânt, răspunde-i imediat, astfel încât să nu piardă sensul poveștii. Nu îl forța să repete și el cuvântul respectiv, dar lasă-l să o facă dacă acest lucru vine din propria inițiativă. Dacă copilul înlocuiește un cuvânt cu un altul, nu îl corecta dacă sensul este același. Dacă înlocuirea schimbă sensul (de exemplu, înlocuiește ”lac” cu ”loc”), roagă-l să citească propoziția de la început pentru că nu ești sigur ca ai înțeles bine. Fii atent la semnele de oboseală ale copilului și oprește activitatea la cel mai mic semn de oboseală sau frustrare. Dar cel mai important este să îl lauzi cât mai mult pe copil. Astfel, nu numai că el va învăța să citească, dar o va face cu plăcere și va fi motivat să citească din ce în ce mai mult.

În concluzie, există câteva sfaturi concrete pe care părintele este bine să le aibă în minte: Stabilește-ți în fiecare zi o perioadă de timp când citești cu copilul tău. Cei mai mulți copii preferă să li se citească seara, la culcare; Lasă cărți în camera copilului pentru ca el să le poată răsfoi și singur. Creează-i un fel de colț de lectură, cu un raft de cărți și un fotoliu confortabil; Citește-i cărți care îi facă plăcere, oro de câte ori o cere, chiar dacă ajunge să le învețe pe de rost. Apoi îl poți lăsa pe copil că continue propozițiile sau să recitați pe rând din carte.

Majoritatea copiilor învață să citească la școală,  pe la 6-7 ani. O modalitate de învățare pune accent pe recunoașterea cuvântului și a sensului lui în funcție de contextul în care este folosit.  O altă modalitate este învățarea și decodarea sunetelor reprezentate de litere, focusându-se pe legătura dintre cuvântul scris și pronunțat. Majoritatea învățătorilor folosesc o combinație a acestor metode, dar e bine ca părintele să fie conștient de ele.

A-l forța pe copil să învețe să citească mai devreme poate reprezenta ulterior un obstacol care stă în calea interesului său de a citi întrucât este frustrant pentru copil. Or, copiii cărora le place să învețe, au cele mai mari șanse de succes în școală. Iar interesul pentru lectură nu trebuie forțat, ci trebuie sprijinit cu răbdare, în timp, cu atât mai mult cu cât cititul este o abilitate esențială pentru întreg procesul de învățare. De aceea, plăcerea de a citi se construiește împreună, de către părinte cu copilul său, prin joc și alte activități distractive.

Geta COSTESCU
psiholog clinician

sursa

Niciun comentariu:
Labels:

Cum se transmite fericirea? Părinţi străluciţi, copii fericiţi

E început de toamnă şi de an şcolar. Fiecare dintre noi îşi doreşte ca anul acesta şcolar să fie mai bun pentru copilul său. Dar mai ales noi, ca părinţi, cred că ne dorim cu fiecare început să fim mai buni cu copiii noştri, mai aproape de ei, printr-un proces de comunicare real şi empatic.

Specialiştii în psihologia copilului spun că dacă vrei să ai un copil fericit, trebuie să fii mai întâi tu, părintele, fericit. Uşor de spus, mai greu de făcut, dar nu-i aşa că merită tot efortul nostru conştient ? Iată, aşadar, o invitaţie să depunem un  efort conştient şi susţinut de a (re)dobândi bucuria firească sădită în interiorul fiecăruia dintre noi, mare sau mic.

 În acest sens, Dr. Laura Markham vorbeşte despre SAP Disorder-Sacrificing yourself on the Altar of Parenthood, adică, sacrificiul de sine adus la altarul “meseriei” de părinte şi despre cum să evităm să ajungem să ne simţim copleşiţi. Pentru că tocmai acesta este momentul critic în care cei mici pot prelua controlul asupra noastră şi noi capitulăm. Însă, un copil fericit, echilibrat şi …cooperant, înseamnă, înainte de toate, un părinte care să întrunească toate cele enumerate mai sus.

Şi pentru ca dar din dar se face rai, iată o înşiruire de gânduri adunate şi experimentate  cu scopul de a ne (re)clădi pentru a face faţă momentelor provocatoare din relaţia cu copiii noştri: Opreşte-te atunci când simţi că devii nemulţumit şi agitat.

Oferă-ţi 5 minute în care să-ţi încarci bateriile cu ceea ce ştii că ţi se potriveşte cel mai bine: o tabletă de ciocolată,un cântec preferat, citeşte o pagină dintr-o carte îndrăgită. Observă care sunt momentele dificile de peste zi şi încearcă să faci un plan prin care să le vii în întâmpinare cu un zâmbet şi o stare bună. Când trebuie să îţi ajuţi copilul la teme, ia şi o cană cu ceai aromat lângă tine, sau mai bine, ia una şi pentru copilul tău, iar în felul acesta presiunea activităţii va fi diminuată şi momentul va deveni unul plăcut şi binefăcător.

Constant şi conştient, îngrijeşte-ţi sufletul aşa cum ar face-o părinţii tăi cu tine. Pentru că nimeni nu e perfect, îngăduie-ţi şi iartă-te de câte ori amâni sau eşuezi într-un proiect, aşa cum numai un părinte ştie să ierte şi să înţeleagă. Hrăneşte-te din darul fiecărei zile. Orice “nimic” este important şi îţi poate adduce o bucurie.

Iar atunci când îl observi şi te apleci asupra lui, copilul tău te va copia şi va ajunge să se bucure cu naturaleţe de orice I se întâmplă. Lasă-te îmbrăţişat şi oferă, la rândul tău, cât de multe îmbrăţişări poţi. Specialiştii spun că îmbrăţişările fac minuni.

Şi ce e mai firesc în relaţia cu copilul tău decât să faceţi schimb de îmbrăţişări? Cu emoţie, v-am aşternut gânduri de toamnă, pentru noi, părinţii.

Măcar cu 5 minute suntem mai aproape de ţelul nostru, de a fi părinţi străluciţi.

sursa
Niciun comentariu:
Labels: ,

Ce întrebări să-i pui copilului când vine de la şcoală?

De multe ori, când îi întrebi “Cum a fost la școală?”, vei primi un răspuns monosilabic: “Bine”. Află cum poți descoperi ce altceva mai cuprinde acest “bine” și cât de bine este, de fapt.

Am două fetițe: Ioana e în clasa a VII-a și Ilinca într-a II-a. Sunt atât de inteligente încât uneori mă sperie (sigur ai trăit și tu senzația aceasta cu al tău copil), dar nu sunt tocilare și nu vorbesc despre școală decât dacă încerc să le scot cuvintele cu cleștele din gură sau trec la amenințări ori le întreb aceleași lucruri de 1000 de ori până când, invariabil, una dintre noi obosește și cedează. De cele mai multe ori – ați ghicit – aceea sunt eu. Așa că mi-am dorit să aflu mai multe despre cum pot să le determin să-mi vorbească despre ce se petrece la școală. M-am informat și iată ce am aflat (Atenție! Tot ce am descoperit se poate aplica și la grădiniță, așa că părinții cu pici preșcolari sunt invitați să ia și ei notițe):

Arta de a formula întrebări

Cea mai utilă informație pe care mi-am însușit-o imediat a fost să nu pun întrebări limitative, prin care copilul să-mi poată răspundă prin “Da”, “Nu” sau “Bine”. Pune întrebări despre pauzele dintre ore, când cel mic socializează (sau ar trebui) cu colegii sau când ia masa.

Încearcă să-i adresezi întrebări cu final deschis, care să permită conversației să continue. Adesea, cei mici nu se pricep să ofere detalii, așa că vino în întâmpinarea lui cu întrebări ajutătoare sau complementare.

Introdu o informație în întrebare, de genul: “Știu că în clasă (sau în grupă) au venit colegi noi. Ce părere ai despre ei? Cum sunt, cum s-au integrat?


Nu-i oferi tu răspunsul, bazându-te pe supoziții. Fie îi vei influența părerea, fie va concluziona de-a gata, fără să se mai gândească ce simte el cu adevărat despre o anume situație petrecută la școală sau la grădiniță. Atunci când îi pui întrebări în notă pozitivă, îi oferi celui mic șansa de a-și exprima emoțiile – plăcute sau stânjenitoare. Întrebările cu conotație negativă pot determina refuzul de a conversa.

Întrebări de evitat

Cum a fost la școală/grădiniță?

Te-ai distrat acolo?

Cu cine ai stat în bancă?

Educatoarea/învățătoarea s-a purtat frumos cu tine?

Ce reguli v-a impus învățătoarea să respectați?

Învățătoarea respectă programul?

Ai avut ce ți-a trebuit la grădiniță/școală azi?

Colegii tăi sunt de treabă?

Ți-a făcut prieteni printre colegi?

A fost grea tema pentru azi?

Cu cine ți-a plăcut cel mai mult să vorbești la grădi/școală?

Întrebări cu final deschis, de preferat

Cu ce diferă cel mai mult anul acesta de anul trecut la școală/grădiniță?

Care a fost cel mai tare lucru pe care l-ai făcut azi la școală?

Spune-mi numele a patru copii care au stat azi în preajma ta.

Care a fost cel mai interesant lucru pe care l-a spus azi educatoarea/învățătoarea?

Ce-a spus profesorul că i-ar plăcea să faceți?

Ce îți place cel mai mult din programul zilnic?

Care este ziua din săptămână care-ți place cel mai mult, din punct de vedere al orarului/activităților?

Spune-mi numele a doi copii pe care ți-i amintești din clasă/grupă.

Spune-mi care a fost cel mai interesant lucru pe care educatoarea/învățătoarea te-a rugat să-l faci azi?

Cum afli când copilul a intrat în vreu conflict?

Pauzele, timpul mesei sau tranziția de la orele de curs către dormitoare, când copilul trebuie să socializeze, sunt momentele cele mai propice iscării vreunui conflict spontan sau mocnit. Adresează-i întrebări potrivite despre aceste momente ale zilei, pentru a afla dacă socializarea decurge bine sau au apărut probleme:

Ce fac, de obicei, colegii tăi în timpul pauzei?

Care a fost cel mai drăguț joc pe care l-ați jucat în timpul pauzei?

Despre ce ați discutat în timpul pauzei?

Cine a stat lângă tine în timpul mesei?

Unde s-au așezat ceilalți copii pentru a-și lua prânzul?

Care a fost cel mai haios lucru pe care l-a spus cineva la masă?

Unde se află dulăpiorul tău?

Cine are dulăpiorul lângă tine?

Întrebări-cheie

Încurajează conversația adresându-i celui mic întrebări cât mai variate, care să-i suscite interesul. El va fi dornic să vorbească, iar tu vei afla mai multe despre stările emoționale prin care trece cât timp e la grădiniță sau la școală:

Care a fost cel mai drăguț lucru care s-a întâmplat azi la școală? Dar cel care nu ți-a plăcut?

Spune-mi ce te-a făcut să râzi azi?

Dacă ai putea să alegi, lângă cine ți-ar plăcea să stai în bancă? Lângă cine nu ai vrea să stai? De ce?

Care este cel mai atrăgător loc din grădiniță/școală?

Spune-mi un cuvânt ciudat pe care l-ai auzit azi (sau ceva ciudat spus de cineva).

Cum ai ajutat azi pe cineva?

Cum te-a ajutat azi cineva?

Spune-mi un lucru pe care l-ai învățat azi.

Când te-ai simțit azi cel mai fericit?

Când te-ai plictisit azi cel mai mult?

Dacă ar ateriza un extraterestru la voi în clasă și ar trebuie să-i spui să ia pe cineva cu el, cine ar fi acea persoană? De ce?

Cu cine ai vrea să te joci în pauză, deși nu te-ai jucat până acum?

Despre ce a vorbit cel mai mult azi educatoarea/învățătoarea?

Ce crezi că ar trebui să faci/despre ce ar trebui să înveți mai mult la grădi/școală?

Ce crezi că ar trebui să nu faci/despre ce ar trebui să nu înveți mai mult la grădi/școală?

Cu cine din clasa ta crezi că ar trebui să te porți mai frumos?

Unde îți place să te joci cel mai mult în pauze?

Cine e cea mai haioasă persoană de la voi din clasă? De ce crezi că este așa de haioasă?

Dacă mâine ai putea să fii în locul educatoarei/învățătoarei, ce-ai face?

Există colegi în clasa ta care sunt avertizați sau pedepsiți?

Dacă ai putea să faci schimb de locuri cu cineva din clasă, cu cine ai face? De ce?

Spune-mi trei situații în care ai folosit stiloul/creionul azi la grădiniță/școală.

Uneori, răspunsurile pe care le vom primi ne vor lua prin surprindere. Poți, de exemplu, să afli că micuțul tău vrea să se mute de lângă cel mai bun prieten nu pentru că nu-i mai place de el sau nu se mai înțeleg, ci pentru că, pur și simplu, vrea să aibă ocazia să cunoască mai bine și alți copii și să lucreze alături de ei. Cu timpul, vei observa că trebuie să devii tot mai diplomată pentru a primi răspunsuri (sincere) din partea copilului tău. Unde-s doi, situația se complică – se pot acoperi unul pe celălalt, (un frate îl poate șantaja sau amenința pe celălalalt) sau pur și simplu vor face mai tot timpul front comun împotriva părinților, pentru a-și demonstra, astfel, personalitatea și individualitatea. Fii răbdătoare și ia distanță atunci când vrea să păstreze un secret inofensiv față de tine – așa, vei putea fi la curent cu lucrurile cu adevărat importante din viața sa.

sursa

Niciun comentariu:
Labels:
Abonați-vă la: Postări (Atom)