Sfaturi de parenting pe care nu le-am ascultat (si bine am facut)

Cred ca lucrul pe care l-am invatat cel mai bine de cand sunt mama este sa am incredere in ce simt eu ca este bine pentru copilul meu, mai presus de sfaturile celorlalti, indiferent cat de apropiate imi sunt persoanele care isi dau cu parerea. Iar primii doi ani de mama au fost presarati cu multe opinii privind felul in care imi cresc copilul, de la simple sfaturi la reale “ingrijorari” ale celor din jur.

Sunt cateva sfaturi pe care le-am urmat, dar si multe pe care le-am ignorat. Iar acum privind in urma imi dau seama ca am facut bine asa, ca au fost alegerile potrivite pentru noi si ca daca as da timpul inapoi tot la fel as proceda. Pentru ca stiu ca multe din aceste sfaturi sunt auzite des de mamele cu copii mici, iar uneori sunt destul de greu de ignorat insistentele celor apropiati, m-am gandit sa scriu aici cum am procedat noi, ca o dovada ca se poate si altfel si ca nu trebuie niciodata sa ne temem sa alegem sa ne crestem copiii asa cum simtim.

1. “Nu il mai tine atat in brate ca o sa obisnuiasca asa si o sa devina un rasfatat”
In primul rand, nu am crezut niciodata ca dragostea ii face pe copii “rasfatati” (ma refer aici la conotatia negativa a termenului), ci din contra cred ca acei copii pe care lumea ii eticheteaza ca rasfatati sunt rezultatul lipsei de atentie si conectare autentica din partea parintilor.

Eu mi-am tinut in brate copilul mereu. Cand era bebelus mis il tineam ore intregi pe burta mea, il luam cu mine peste tot prin casa si il tineam aproape, sa poata simti dragostea si caldura mea in orice moment. Apoi am folosit manduca si el a fost mai mereu in bratele mele, la aproape fiecare plimbare. De fiecare data cand imi cere sa il iau in brate eu accept cu mare drag, pentru ca stiu cat de pretioase sunt toate aceste imbratisari.

Chiar daca a fost mereu tinut in brate oricat a vrut, Bogdan nu a ajuns un copil dependent de mine, ci chiar din contra a avut mereu dorinta de a explora singur, de a descoperi lumea pe cont propriu, de a face tot felul de lucruri in mod independent. Cred ca faptul ca stie ca oricand isi doreste se poate refugia in bratele mele ii da increderea si curajul de a se “aventura” in a descoperi lucruri noi si de a deveni tot mai independent pe zi ce trece. Un copil care stie ca este iubit si acceptat oricand in bratele mamei va creste cu sentimentul ca este pretuit si apreciat, iar acest lucru il va face sa se simta sigur pe el si implinit emotional.

2. “Nu il mai baga atat in seama cand plange, o sa ajunga sa faca tot ce vrea din tine”
Gandul ca un bebelus incearca sa ne manipuleze prin plans mi se pare greu de crezut, desi vad in jurul meu multi oameni care par sa creada cu tarie in asta. Un bebelus este o fiinta firava, dependenta de  prezenta parintilor, iar singurul lui mod de comunicare este plansul. Un copil mai mare foloseste plansul tot ca limbaj de comunicare, pentru a elibera tensiuni acumulate si pentru a se vindeca sufleteste. Nu vad nici o situatie in care ar fi justificat sa ignoram plansul copilului, asa ca intotdeauna am fost alaturi de Bogdan cand a plans, incercand sa inteleg ce vrea sa imi transmita. Asta nu l-a facut un copil mai plangacios, chiar din contra, pot spune ca a fost un bebelus mai mereu zambitor si bine dispus.

Acum stie ca sunt mereu langa el cand plange, ca orice suparare o poate descarca in bratele mele si ca sentimentele lui sunt acceptate si mai ales ascultate. Nu mi se intampla sa simt ca ma “manipuleaza” prin plans (asa cum ma avertiza multa lume), pentru ca stie ca faptul ca plange nu inseamna ca ii voi indeplini orice dorinta, ci doar ca voi fi alaturi de el, pregatita sa gasim impreuna solutii si disponibila sa ii ascult nemultumirea atunci cand nu reusim sa gasim o varianta care sa ii placa.

3. “Nu ii mai spune ca pleci, mai rau face daca ii spui, mai bine te furisezi si gata”
Niciodata nu am fost de acord sa plec de langa copil fara sa ii spun, desi la prima vedere putea parea cea mai simpla varianta pentru mine. Mi se parea insa ca i-as trada increderea si ca nu as putea fi langa el ca sa ii alin supararea generata de plecarea mea, asa ca am ales sa nu fac niciodata asta. Inca de cand era bebelus i-am spus de fiecare data cand am plecat si l-am lasat cu altcineva.

Atunci cand nu s-a simtit pregatit am ramas langa el cat a fost necesar ca sa se poata desprinde de mine. Nu l-am lasat niciodata cu oameni cu care am simtit ca nu vrea sa ramana, chiar daca oamenii aceia erau persoane de incredere pentru mine. De multe ori faptul ca vorbeam cu el despre plecare declansa o criza de plans si mi s-a spus de multe ori ca “mai rau face pentru ca ii spun si nu plec repede pe usa”, dar am ramas de fiecare data pana cand am simtit ca el este pregatit sa plec. Imi amintesc de doar doua momente cand l-am lasat plangand: o data acasa la noi, cu bunicii (pentru ca aparuse ceva foarte urgent) si o data la gradinita (nu in periada de acomodare, ci mai tarziu, cand el voia sa mai stau si eu aveam o sedinta importanta la serviciu). In ambele dati am stat cat de mult am putut inainte sa plec, dar sentimentul de dupa a fost atat de trist, incat sper sa nu mai fiu nevoita niciodata sa mai fac asta.

4. “Nu ii mai explica atata ca oricum nu intelege”
Este una dintre replicile pe care le-am auzit cel mai des, probabil pentru ca eu ii explic multe lui Bogdan. Mi s-a parut mereu frumos sa ii explic de ce facem anumite lucruri (de exemplu de ce ne spalam pe maini), de ce nu are voie sa faca unele lucruri (de exemplu sa se joace cu priza) si mai ales cum functioneaza lucrurile din jur care ii starnesc interesul. De mic i-am explicat tot, chiar daca eram constienta ca un bebelus nu intelege tot ce spun. Dar cred ca este important ca un copil sa vada ca ii vorbim, ca il respectam, ca incercam sa il ajutam sa descopere lumea pe cont propriu.

Nu am fost niciodata de acord cu regulile de tipul “faci asa ca asa iti spun eu”, asa ca am incercat de fiecare data sa comunic cu copilul, sa il fac partas la stabilirea regulilor si mai ales sa ii explic pe intelesul lui cat mai multe lucruri. Acum observ la el curiozitatea de a descoperi tot mai multe, curajul cu care se opune regulilor pe care nu le intelege si bucuria cu care imi povesteste el despre toate lucrurile din jur.

Poate nu a inteles mereu tot ce am vrut sa ii explic, dar sigur a inteles deschiderea mea si dorinta de a-l sustine in fiecare dintre descoperirile lui.

5. “Nu este in regula sa ii dai atata libertate, copilul trebuie sa stie sa te asculte”
Este un sfat pe care l-am combatut mereu si inca sper sa reusesc sa schimb gandirea cat mai multor oameni in legatura cu acest subiect. Sunt sigura ca un copil crescut cu libertate, intelegere si blandete va fi un copil care va avea incredere in fortele lui, care va sti sa aiba relatii frumoase cu cei din jur si mai ales care se va iubi si pretui ca adult.

Nu am folosit niciodata pedepse, time out, amenintari in relatia cu copilul meu. Nu cred ca respectul se castiga prin impunerea cu forta in fata copilului, ci cu intelegere si conectare adevarata cu el. Chiar daca nu am folosit niciodata tehnicile “traditionale” de disciplina, asta nu inseamna ca am un copil care nu asculta ce il rog sau care nu stie ce inseamna limitele. Setez limite de fiecare data cand trebuie, dar cu blandete si rabdare. Explic uneori de zeci de ori acelasi lucru, dar tot cred ca este mult mai bine asa decat cu o palma sau un time out, pentru ca pe termen lung imi doresc ca baietelul meu sa stie ca il respect si ca merita sa fie tratat frumos de catre toti cei din jurul lui. Ma enervez uneori in negocierile cu el, pentru ca este un copil incapatanat si foarte ferm in ceea ce isi doreste, dar ma gandesc mereu ca asa imi doresc sa fie ca adult si ma bucur ca am sansa sa il las sa fie asa.

Inca aud multa lume care spune ca am inca un copil mic si ca atunci cand va fi mai mare nu va mai merge fara pedepse si impuneri, dar sper ca peste ani sa ii pot contrazice. Stiu ca libertatea oferita copilului meu este un dar pe care il va pretui peste ani si chiar daca uneori pare mai greu cu explicatii si negocieri faptul ca il vad cum creste frumos si independent ma bucura enorm si imi da enegia de a continua in acelasi fel.

La aceste sfaturi se adauga si deja indelung repetatul “Nu mai are nici un sens sa il alaptez la varsta asta, laptele tau nu mai are nici o valoare“, dar despre alaptarea la varsta de peste doi ani am scris deja pe larg aici.

Am vrut mult sa scriu aceste randuri aici, pentru ca sunt sigura ca multe mame aflate la inceput de drum se confrunta cu tot felul de pareri despre cum ar trebui sa isi procedeze cu cei mici si tare as vrea sa aiba incredere in ceea ce simt si sa aleaga sa ignore toate sfaturile care nu li se potrivesc. Daca as putea le-as spune tuturor mamelor cu copii mici sa ii tina in brate oricat de mult, sa fie alaturi de ei la fiecare plans, sa ii creasca mereu cu dragoste si rabdare si mai ales sa nu lase pe nimeni sa intervina in relatia unica si frumoasa pe care o construiesc cu copiii lor.

Sunt tare curioasa cate dintre voi s-au confruntat cu astfel de pareri de cand sunt mame, cred ca va veti regasi macar in una dintre replicile de mai sus. Daca mai aveti si alte idei de sfaturi de parenting pe care merita sa le combatem de dragul copiilor nostri, eu le astept cu mare drag.

sursa

Recomandari pentru un parenting desăvârșit

Oricât am întreba și am cere sfatul rudelor sau prietenilor, oricât am citi și ne-am documenta, nu vom găsi nicăieri rețeta perfectă pentru un parenting desăvârșit. Nimeni nu ne poate garanta că micuțul nostru, căruia îi acordăm timpul, dragostea și atenția noastră, se va transforma într-un adult puternic, încrezător în propriile puteri. Poate și din acest motiv „meseria” de părinte este cea mai grea din lume, dar și cea mai plină de satisfacții.

Asta nu înseamnă că nu e bine să întrebăm, să ne informăm și să încercăm să facem totul ca să fie bine. Una dintre persoanele care vin în ajutorul părinților este Nicole M. Young, mama a doi copii – de 13, respectiv 16 ani – și administrator al Programului pentru un parenting desăvârșit.

Responsabilitatea de a-i asigura copilului siguranță emoțională și fizică poate fi copleșitoare, mai ales când suntem asaltați de știri despre violență, tragedii și suferință. Chiar și cel mai iubitor, răbdător și civilizat părinte se poate simți depășit uneori, mai ales când e vorba să-l ajute să depășească anumite provocări sau situații.

Creșterea și educarea unui copil sunt și mai dificile atunci părintele se confruntă cu situații pe care nu le poate controla: sărăcia, șomajul, boala, violența domestică, bolile mintale, lipsa unui adăpost, abuzul de substanțe interzise sau discriminarea. Copiii care experimentează diferite forme de stres, necazuri sau traume – mai ales în primii trei ani de viață când creierul lor se dezvoltă foarte repede – prezintă riscul de a avea probleme de dezvoltare, comportamentale și de învățare.


„Din fericire, Programul pentru un parenting desăvârșit știe cum poți ajuta un copil. Decenii de cercetări au demonstrat că un parenting desăvârșit este sinonimul pentru un copil sănătos psihic și fizic. De fapt, o relație strânsă între copil și părinte, într-un mediu familial sănătos, poate preveni sau diminua efectele stresului din copilărie. Asta se aplică indiferent dacă e vorba despre un părinte singur, căsătorit sau divorțat, adoptiv sau biologic, sau chiar de bunicul în grija căruia este copilul”, susține Nicole M. Young.

Pentru că tot a început un nou an, Young să sfătuiește să folosiți, în fiecare zi, următoarele strategii simple folosite cu succes în cadrul Programului pentru un parenting desăvârșit.

Oferă-i copilului (frecvent, chiar dacă în cantități mici) timp de calitate în fiecare zi. Asta îi reconfirmă faptul că ești mereu lângă el și că răspunzi nevoilor lui, punând baza unei relații pozitive.
Acordă-i atenție pozitivă. O îmbrățișare, un salut pe care-l știți doar voi sau un zâmbet sunt doar câteva exemple simple prin care îi poți arăta că-ți pasă.
Discută, citește sau cântă cu el. Asta îi dezvoltă vocabularul, dar, în același timp, creează o legătură puternică între voi. Interesant e că dă rezultate și în cazul adolescenților.
Laudă-l atunci când merită. Trebuie să știe care sunt acțiunile și comportamentul pe care le consideri binevenite și vrei să le vezi mai des.
Implică-l în activități. Asta preîntâmpină plictiseala și stimulează creativitatea, cooperarea și dezvoltarea fizică. Cele mai simple activități – construirea unei cazemate dintr-o cutie de carton sau rostogolirea într-o grămadă de frunze uscate – sunt și cele care le plac cel mai mult copiilor.
Învață-l lucruri noi și cum să se poarte cu ajutorul exemplului. Amintește-ți că e ca un burete care absoarbe tot și ca o oglindă care reflectă imaginile care-l înconjoară.
Fixează reguli clare și adu-i la cunoștință care-ți sunt așteptările. Chiar și un copil de 2-3 ani poate lua parte la discuțiile în care se fixează regulile din familie. Ai grijă ca acestea să fie simple, ușor de reținut și hotărâți care sunt repercusiunile în cazul în care sunt încălcate.
Dă-i instrucțiuni clare, cu calm. Spune-i la ce anume trebuie să renunțe din punct de vedere comportamental și ce trebuie să facă în schimb. De exemplu „Nu-ți lovi fratele pentru că ți-a luat jucăria; roagă-l să ți-o înapoieze”.
E bine să ai așteptări realiste. Ține cont tot timpul de vârsta și de capacitatea de înțelegere a copilului și amintește-ți că e normal ca, periodic, copilul să aibă izbucniri de personalitate (cum sunt cele din perioada adolescenței, de exemplu).
Ai grijă de tine însăți. E mult mai ușor să fii un părinte desăvârșit atunci când ai grijă de tine. Pentru asta, rezervă-ți zilnic câteva momente în care să faci ceea ce-ți place, te relaxează și te calmează, și ai să vezi că după aceea vei avea din nou bateriile încărcate și-ți vei putea relua „meseria” de părinte.

sursa